Elevii care nu își pot echivala probele orale la Bac 2023 trebuie să le susțină. Care este calendarul

Elevii care nu își pot echivala probele orale la Bac 2023 trebuie să le susțină. Care este calendarul

Candidații la examenul de Bacalaureat 2023 care nu își pot echivala probele orale trebuie să le susțină în perioada 14-23 iunie, potrivit unui document trimis către inspectoratele școlare de Ministerul Educației.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Calendarul este următorul:

14 – 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;

15 – 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;

16 – 20 iunie 2023: evaluarea competentelor digitale – proba D;

21 – 23 iunie 2023: evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

„Pentru buna desfășurare a acestor probe, inspectoratele școlare trebuie să activeze în aplicația AUSI, în conformitate cu Procedura de lucru CNEE nr. 421/18.02.2020, pentru utilizarea aplicației AUSI (administrare utilizatori-școli și inspectorate), centrele de examen în care se susțin probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru candidații care sunt în imposibilitatea de a-și echivala nivelurile de competență cu mediile din liceu”, se arată în informarea Ministerului Educației.

Reamintim că Ministerul Educației a transmis că anul acesta probele de competențe ale examenului de Bacalaureat 2023 se vor echivala prin mediile din liceu la materiile corespunzătoare. Perioada în care se va desfășura acest proces este între 12 și 21 iunie. „De exemplu, pentru nivelul de competență digitală, echivalarea se va face în baza mediei aritmetice obținute la disciplina Tehnologia informației și a comunicațiilor, adică TIC, în clasele a IX-a, respectiv a X-a, dacă au studiat doar un an, echivalarea se face în baza mediei din anul respectiv. Pentru cei care nu au studiat TIC, echivalarea se face în baza mediei obținute de elevi la o disciplină echivalentă, dacă vorbim despre elevii din promoții anterioare, de exemplu matematici aplicate în tehnica de calcul, tehnologii pe computer, calculatoare, algoritmi de calcul ș.a.m.d.“, a spus Ligia Deca duminică.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat