Elisabeta Lipă, singurul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Canotaj

Preşedinta în exerciţiu Elisabeta Lipă este singurul candidat la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Canotaj care vor avea loc la 12 martie în cadrul Adunării Generale a FRC organizate la Târgu Mureş.

"Perioada de înscrieri pentru preşedinţia Federaţiei Române de Canotaj în următorii 4 ani s-a încheiat. Doamna Elisabeta Lipă este singurul candidat pentru funcţia de preşedinte, iar domnul Valentin Gavril, Director al Clubului Sportiv Ceahlăul din Piatra Neamţ este unicul candidat la funcţia de Vicepreşedinte al Federaţiei", informează, vineri, federaţia pe pagina oficială de Facebook.

"Ne bucură faptul că astfel se va asigura o continuitate la conducerea Federaţiei care a obţinut cele mai bune rezultate din sportul românesc în ultimii 3 ani consecutiv. Performanţele extraordinare ale canotorilor români, fie că vorbim despre Lotul de Juniori, Lotul de Tineret sau Lotul de Seniori, au făcut ca Federaţia Română de Canotaj să se situeze, în ultimii ani, pe primul loc ca număr de medalii câştigate şi adăugate astfel în palmaresul sportului românesc. Suntem siguri că şi de acum încolo Federaţia Română de Canotaj va continua să facă performanţă şi să ofere românilor numeroase motive de mândrie", mai precizează sursa citată.

Multipla medaliată olimpică şi mondială Elisabeta Lipă (56 de ani) candidează astfel pentru cel de-al patrulea său mandat la conducerea Federaţiei Române de Canotaj.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii