Elon Musk vrea ca X (fostul Twitter) să devină bancă: Într-un an, viața financiară a utilizatorilor va fi pe platformă

Elon Musk vrea ca X (fostul Twitter) să devină bancă: Într-un an, viața financiară a utilizatorilor va fi pe platformă

Elon Musk, proprietarul platformei X (fostul Twitter), a dezvăluit un plan ambițios de a transforma gigantul social media într-o putere financiară. X va introduce caracteristici financiare în platformă până la sfârșitul anului 2024, devenind practic o bancă.

Viziunea lui Musk

În timpul unei convorbiri cu toți angajații, Musk a prezentat viziunea sa pentru X, urmărind să creeze o platformă prin care persoanele fizice să își poată gestiona întreaga viață financiară fără a avea nevoie de un cont bancar tradițional.

„Dacă implică bani, va fi pe platforma noastră. Bani sau valori mobiliare sau orice altceva. Deci, nu este doar de genul trimite 20 de dolari prietenului meu. Vorbesc despre, de exemplu, a nu mai avea nevoie de un cont bancar”, a declarat Musk. „M-ar da pe spate dacă nu am avea acest lucru implementat până la sfârșitul anului viitor”, a adîugat miliardarul.

„Foaia de parcurs a produsului X/PayPal a fost scrisă de mine și de David Sacks, de fapt, în iulie 2000”, a spus el. „Și, dintr-un motiv oarecare, PayPal, odată ce a devenit eBay, nu numai că nu a implementat restul listei, dar de fapt a dat înapoi o grămadă de caracteristici cheie, ceea ce este o nebunie”, a adăugat Musk.

Cu alte cuvinte, împrumuturile, cardurile de debit, economiile - precum și capacitatea utilizatorilor de a-și trimite bani unii altora, indiferent de locul în care se află - ar putea fi toate sub umbrela lui X într-o zi.

Încrederea lui Musk în eforturile financiare ale platformei este de nezdruncinat. El a exprimat că ar fi uimitor dacă X nu ar reuși să implementeze aceste caracteristici în intervalul de timp specificat.

În urma acestor dezvăluiri, voci proeminente din lumea criptomonedelor au calificat planul său ca fiind ceva ce ar putea stimula o „masă critică” de adoptare a criptomonedelor, care ar putea oglindi adoptarea Bitcoin de către PayPal la sfârșitul anului 2020 și care a declanșat ultima creștere a prețului Bitcoin.

X obține licență bancară

X a urmărit în mod agresiv obținerea de licențe în Statele Unite pentru a oferi servicii bancare și de transfer de bani. Platforma a obținut deja licențe în nouă state, conform unui raport al lui Kali Hays de la Insider.

Viziunea lui Elon Musk pentru X se extinde dincolo de serviciile financiare. În luna iunie a anului trecut, el și-a exprimat aspirațiile ca X să emuleze succesul WeChat din China, unde utilizatorii nu numai că se implică în social media, ci și accesează servicii de plată și o serie de alte funcții, inclusiv jocuri și crearea de noi conexiuni.

În plus față de aceste planuri de transformare, Musk a sugerat, de asemenea, în timpul convorbirii telefonice, că X va evolua într-un site de dating în toată regula în anul următor, scrie BusinessInsider .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat