Elveţia adaugă Paris şi Viena pe lista zonelor de risc din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19

Elveţia a adăugat nouă regiuni metropolitane franceze, între care Ile-de-France, din care face parte Paris, dar şi regiuni din jurul Vienei pe lista zonelor cu risc ridicat din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, ceea ce presupune carantina obligatorie, timp de zece zile, la sosirea pe teritoriul elveţian pentru călătorii sosiţi din aceste zone, relatează Reuters şi AFP.

Guvernul elveţian a anunţat că adoptă o abordare regională pentru ţările vecine în cazul măsurilor care vor intra în vigoare la 14 septembrie. Ca parte a acestor măsuri, Ile-de-France şi regiunea Viena au fost adăugate pe lista de zone cu un risc crescut de infectare cu COVID-19.

Nouă regiuni franceze au fost astfel plasate pe lista zonelor cu risc ridicat: Centre-Val de Loire, Corsica, Hauts-de-France, Ile-de-France, Normandia, Nouvelle-Aquitaine, Occitanie, Pays de la Loire şi Provence-Alpes-Cote d'Azur, precum şi opt teritorii de peste mări.

Zonele de frontieră nu sunt vizate de acest sistem de carantină ţinând cont de interacţiunea strânsă cu regiunile învecinate, a declarat ministrul Sănătăţii elveţian Alain Berset în cadrul unei conferinţe de presă. Mii de muncitori trec zilnic graniţele Elveţiei cu Franţa, Germania şi Italia pentru a lucra la Geneva, Basel şi în cantonul Ticino.

Guvernul a adăugat şi Republica Cehă şi Spania pe lista de ţări pentru care carantina este obligatorie la sosirea pe teritoriul elveţian, care include deja Statele Unite, India şi Brazilia.

"Nu este o idee bună să mergi în zonele cu risc ridicat", a afirmat ministrul Berset, sfătuind călătorii elveţieni să evite zonele aflate pe această listă.

Elveţia, care a impus din 6 iulie măsuri de carantină, a declarat că răspunde astfel creşterii numărului de infecţii cu COVID-19 din ţară. Autorităţile elveţiene au raportat vineri 528 de noi cazuri de coronavirus, cea mai mare creştere zilnică a infecţiilor de la începutul lunii aprilie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR