Emirul Kuwaitului a plecat în SUA pentru un tratament medical

Emirul Kuwaitului a plecat în SUA pentru un tratament medical

Emirul Kuwaitului, şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Sabah, în vârstă de 91 de ani, a plecat în Statele Unite pentru "a-şi continua tratamentul medical" după o "operaţie reuşită" în ţara sa, a anunţat joi cabinetul său, notează AFP.

Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Sabah, aflat la putere din 2006, a fost internat sâmbătă în spital şi o parte din prerogativele sale i-au fost transferate "temporar" prinţului moştenitor, şeicul Nawaf Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah.

Emirul "a părăsit ţara în zori pentru a merge în Statele Unite în scopul de a-şi completa tratamentul medical", a indicat cabinetul său, citat de agenţia oficială de presă KUNA. Mai devreme, anturajul său anunţase că, "în conformitate cu recomandarea echipei sale medicale şi pentru a-şi continua tratamentul după operaţia chirugicală reuşită", emirul urma să plece în SUA.

Şeicul Sabah a fost supus deja mai multor examinări medicale în Statele Unite în septembrie 2019.

În 2002, a suferit o apendicectomie şi în februarie 2000 i s-a montat un stimulator cardiac. În 2007, el a operat la căile urinare în SUA.

Considerat ca o voce conciliantă într-o zonă zguduită de tulburări politice, şeicul Sabah este un mare aliat al SUA şi al Arabiei Saudite, păstrând însă bune relaţii şi cu adversarul celor două, Iranul.

El a încercat, de altfel, o mediere în diferendul în care se opun din 2017 Qatarul, pe de o parte, şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul, pe de altă parte.

Spitalizarea sa a precedat-o pe cea de luni a regelui Salman al Arabiei Saudite, 84 de ani, suferind de o inflamaţie la vezica biliară.

Omanul, vecin al Arabiei Saudite, şi-a pierdut în ianuarie conducătorul, sultanul Qaboos, decedat la 79 de ani după 50 de ani de domnie.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…