E.ON va instala peste 700.000 de contoare inteligente în România, până în 2028

E.ON va instala peste 700.000 de contoare inteligente în România, până în 2028

Peste 700.000 de clienţi ai E.ON din România vor avea, în anul 2028, contoare inteligente, după investiţii de circa 127,3 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, AGERPRES.

Atingerea obiectivelor de protecţie climatică este condiţionată de reconfigurarea şi reproiectarea sistemelor energetice, iar acest lucru se poate realiza inclusiv prin digitalizarea consecventă a reţelelor şi inovaţii suplimentare, spun oficialii companiei.

În acest scop, în următorii trei ani, E.ON are în plan investiţii de 6,6 miliarde de euro doar în reţelele sale germane de distribuţie. De asemenea, în următorii zece ani, E.ON intenţionează să instaleze în Germania aproximativ 2,5 milioane de contoare inteligente.

"Impulsionăm instalarea sistemelor de contorizare inteligentă deoarece digitalizarea şi controlul inteligent al reţelelor electrice reprezintă un pilon fundamental al lumii energetice de mâine. Aici, la E.ON, suntem convinşi că sistemul inteligent de măsurare va juca un rol cheie în tranziţia energetică. Nu este suficient să dezvolţi energia eoliană, să vinzi vehicule electrice sau să dotezi acoperişurile cu panouri solare. Trebuie să putem măsura şi controla reţeaua la nivel local în timp real, astfel încât să putem folosi cât mai bine energia generată ecologic", a spus Malte Sunderkotter, director general al filialei E.ON e.kundenservice Netz.

E.ON este primul furnizor de energie din Germania care a instalat 20.000 de sisteme inteligente de măsurare a consumului de energie. Dispozitivul care marchează această etapă importantă a fost instalat în data de 2 decembrie la Wasserverband Weddel-Lehre (WWL) în zona reţelei filialei E.ON, Avacon.

Progrese importante au fost consemnate şi pe alte pieţe unde grupul E.ON este prezent. Astfel, în Suedia au fost instalate într-o primă etapă, desfăşurată între 2004 şi 2009, un milion de contoare inteligente, în fiecare zi de atunci fiind adăugate 1.000 - 1.200 de dispozitive, proiectul continuând în acest ritm până la sfârşitul anului 2024. Între timp, în Marea Britanie, E.ON a instalat deja 2,5 milioane de contoare inteligente.

În România, au fost instalate, în ultimii ani, circa 320.000 de contoare inteligente, iar pentru perioada 2019-2028 ţinta este montarea a altor circa 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 127,3 milioane de lei. Ca urmare, la sfârşitul anului 2028, peste 700.000 de clienţi, reprezentând 45% din totalul clienţilor companiei din România, vor avea instalate contoare inteligente. Cel mai recent proiect a fost demarat în luna august 2020 în municipiul Iaşi şi vizează contorizarea inteligentă a peste 10.000 de consumatori de energie electrică.

În viitor, contoarele inteligente vor fi utilizate pentru a înregistra alimentarea de la panouri solare sau alte sisteme şi pentru a pune aceste informaţii la dispoziţia partenerilor de piaţă, cum ar fi furnizorii, operatorii de reţea şi vânzătorii direcţi, în timp real. În plus, dacă este necesar, un contor inteligent E.ON poate recunoaşte câtă energie este utilizată de un grup de dispozitive şi astfel poate identifica potenţialul de economisire. De asemenea, sunt în curs planuri de a oferi tarife noi şi flexibile pentru energie electrică.

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,2 milioane de clienţi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria