Erste: Economia României ar putea depăşi pentru prima dată în acest an nivelul din 2008

Produsul Intern Brut (PIB) al României ar putea depăşi pentru prima dată în acest an nivelul din 2008, susţinut de o revenire a cererii interne, în timp ce principalele riscuri ar fi eventuala deteriorare a încrederii consumatorilor şi o producţie agricolă sub aşteptări, estimează analiştii Erste.

Erste: Economia României ar putea depăşi pentru prima dată în acest an nivelul din 2008 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"O serie de indicatori pozitivi la începutul acestui an, cum sunt producţia industrială, exporturile, vânzările cu amănuntul sau serviciile prestate companiilor, au semnalat faptul că economia va creşte mai rapid în primul trimestru decât o arătau estimările iniţiale", se arată într-un raport al grupului austriac.

Analiştii băncii estimează un avans al PIB de 3% pentru România în acest an, după o creştere de 3,5% anul trecut. Creşterea ar urma să urce uşor în următorii ani, la 3,3% în 2015 şi 3,5% în 2016, se arată în raport.

Produsul Intern Brut s-a plasat în 2008 la aproximativ 140 miliarde de euro.

Cel mai recent sondaj al UE arată încă "ezitări ale consumatorilor" în România, în timp ce un indicator al încrederii în investiţii în rândul managerilor din sectorul prelucrător este, de asemenea, destul de fragil, notează analiştii băncii.

Următorul sondaj, programat pentru sfârşitul lunii aprilie, ar putea clarifica dacă au loc modificări semnitficative.

Totodată, guvernul ar putea continua să manifeste o tendinţă mai pronunţată spre cheltuieli sociale, în timp ce investiţiile ar putea reveni în teritoriu pozitiv doar dacă intrările de fonduri europene continuă să crească şi unele proiecte publice de investiţii anunţate deja vor fi lansate.

Accelerarea inflaţiei în a doua parte a anului şi o producţie agricolă sub aşteptări sunt riscuri economice care se condiţionează reciproc, arată analiştii băncii.

Efectul de bază nefavorabil şi scumpirea carburanţilor, transmisă rapid la nivelul consumatorului final, ar putea limita consumul privat, în timp ce o înrăutăţire a condiţiilor meteo ar putea priva gospodăriile aflate în mediu rural de o parte importantă a veniturilor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR