Eșec total în SUA al filmului "Viktor", filmul în care Gerard Depardieu deține rolul principal : numai 77 de spectatori în patru zile de difuzare

"Viktor", filmul în care Gerard Depardieu deține rolul principal, a înregistrat un adevărat eșec în Statele Unite: numai 77 de spectatori în patru zile de difuzare, care au plătit în total 623 de dolari, relatează 20minutes.ch.

Potrivit firmei Rentrak, care analizează cifrele box-office-ului american, acesta este scorul realizat de 'Viktor' de la lansarea lui pe ecranele din Statele Unite, pe 24 octombrie. Conform clasamentului de pe site-ul Box Office Mojo, odată ce această situație va fi înregistrată, filmul va figura în top 50 ale celor mai proaste rezultate constatate vreodată în SUA.

În 'Viktor', producție regizată de Philippe Martinez și proiectată la târgul de film de la Cannes din luna mai, Gerard Depardieu interpretează un fost hoț de opere de artă, care anchetează la Moscova moartea fiului său. El este ajutat de fosta soție, rol jucat de Liz Hurley, actriță care nu a mai fost văzută pe marele ecrane de aproape zece ani.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR