''Eşecul'' OMS în faţa pandemiei a costat ''numeroase vieţi'' (responsabil american)

''Eşecul'' Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în gestionarea pandemiei de COVID -19 a costat ''numeroase vieţi'', a afirmat luni secretarul american pentru sănătate, Alex Azar, în prima zi a reuniunii anuale a organizaţiei, relatează AFP.

''Să fim sinceri cu privire la unul dintre principalele motive pentru care epidemia a scăpat de sub controlul nostru: această organizaţie nu a reuşit să obţină informaţiile de care avea nevoie lumea şi eşecul ei a costat multe vieţi'', a declarat el.

''Funcţionarea OMS trebuie să fie transparentă şi susţinem o examinare independentă a fiecărui aspect al răspunsului OMS la pandemie'', a afirmat de asemenea responsabilul american.

Washingtonul, care acuză Beijingul că a ascuns amploarea epidemiei, apreciază că OMS-ul s-a ''plantat'' în gestionarea pandemiei, aliniindu-se la poziţia chineză. Statele Unite au suspendat imediat contribuţia americană la OMS.

OMS, care are una dintre principalele misiuni coordonarea situaţiilor de urgenţă sanitară, este de asemenea acuzată de Statele Unite că a neglijat un avertisment din partea Taiwanului cu privire la gravitatea situaţiei cauzate de noul coronavirus apărut la sfârşitul lunii decembrie în China, ceea ce agenţia ONU neagă.

"Într-o încercarea aparentă de a acoperi epidemia, cel puţin un membru (al OMS, ndlr) nu a reuşit să-şi respecte obligaţiile de transparenţă, iar acest lucru a fost foarte costisitor în întreaga lume", a spus Azar, fără însă a numi China.

''Observăm că OMS a eşuat în misiunea sa fundamentală de schimb de informaţii şi transparenţă în timp ce statele membre nu acţionează cu bună credinţă. Acest lucru nu trebuie să se repete niciodată. Acest status quo este intolerabil", a subliniat oficialul american.

"OMS trebuie să se schimbe, OMS trebuie să devină mult mai transparentă şi mai responsabilă", a insistat el.

Aceste noi critici americane survin într-un moment în care un anumit număr de ţări speră să aprobe la Adunarea Mondială a Sănătăţii o rezoluţie propusă de Uniunea Europeană prin care se solicită lansarea ''cât mai curând posibil (...) a unui proces de evaluare'' pentru a examina răspunsul sanitar internaţional şi măsurile luate de OMS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

3 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

4 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate

5 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”