Senzația de a fi demascat drept spion, spune Andrew Bustamante, este atât psihologică, cât și fiziologică. Și, deși nu este o senzație pe care mulți dintre noi o vom experimenta vreodată, este posibil pentru aproape oricine să și-o imagineze.

„Sentimentul este foarte asemănător cu atunci când ești prins într-o minciună. Și cu toții am avut acest sentiment”, spune fostul agent CIA în interviul pentru The Telegraph. „Sângele îți urcă la cap și poți simți cum ți se scufundă stomacul și plutești acolo pentru câteva secunde, cu teama că ai fost prins în flagrant.”

Momentul adevărului pentru Bustamante a venit într-o sală de jocuri din capitala unui stat ostil cu numele de cod „Falcon”, într-o zi de iarnă de la începutul anilor 2010. Andrew și soția sa, Jihi, fuseseră chemați după ce CIA și-a dat seama că o cârtiță pătrunsese în departamentul dedicat lui Falcon. Misiunea lor – dacă ar fi ales să o accepte – era să construiască o nouă rețea de agenți, fără compromisuri.

Descrierea sa a urmăririi care a urmat și a evadării sale ulterioare oferă punctul culminant al filmului Shadow Cell, un text scris ca memorii, scris de el și Jihi – care a experimentat și ea senzațiile de dezastru, ca responsabilă pentru misiuni.

De asemenea, deschide o fereastră neobișnuită către lumea în mod normal închisă a vieții private a spionilor.
Andrew și Jihi Bustamante s-au alăturat amândoi CIA la vârsta de 27 de ani, s-au întâlnit în prima zi a cursului de inducție și – în cele din urmă – s-au îndrăgostit. Au lucrat timp de șapte ani înainte de a pleca după ce au avut primul lor copil. Shadow Cell, prima lor carte, este atât un memoriu al idilei lor, cât și relatare despre perioada petrecută în agenție.

Parte autobiografie, parte descrieri de spionaj real, povestea lor despre vânătoarea unei cârtițe sus-puse, care este și parțial o dezvăluire a practicilor uneori dubioase ale culturii corporative a CIA, este o lectură captivantă. Există o mulțime de cărți despre spionaj, dar nu atât de multe despre viața privată a spionilor – și în special despre viața lor amoroasă. „Gluma repetată la CIA este că este cel mai scump serviciu de dating din America”, spune Andrew.

Coloana vertebrală a cărții este propria relație a cuplului și modul ciudat în care CIA, spre deosebire de majoritatea angajatorilor, încurajează romantismul de birou. O parte din asta, spune Jihi, este pur și simplu natura meseriei. Ca în atâtea specializări, este util să ai un soț care înțelege. Cuplurile fictive de spioni pe care le-am văzut pe ecran – Brad Pitt și Angelina Jolie în rolul unor asasini concurenți în Mr. & Mrs. Smith sau ofițerii KGB căsătoriți din serialul TV The Americans, de exemplu – nu sunt atât de departe de adevăr pe cât par.

„Serviciul de informații este un domeniu atât de unic, încât întâlnirile amoroase în cadrul lor vă ajută să vă înțelegeți mai bine. Este foarte dificil atunci când înveți abilități secrete, lucrezi cu materiale secrete, să te destăinui unui soț sau partener care nu înțelege cultura CIA”, spune ea. Parțial, adaugă Andrew, acest lucru se datorează faptului că agenția „a depus toată munca grea de a reuni oameni care au deja interese comune”.

Nu este doar un fenomen american. În timpul Războiului Rece, KGB-ul a adoptat o politică de a-și desfășura spionii „ilegali” sub acoperire doar în cupluri, după ce mai mulți spioni celibatari au cedat sub stresul slujbei.