
„Este o zonă musulmană!” Momentul în care o polițistă apără un predicator creștin în plină stradă, la Londra. „În această țară avem libertate de exprimare”
Scene tensionate pe Whitechapel Road, în estul Londrei, unde o polițistă din cadrul Metropolitan Police a intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între un predicator creștin și mai mulți bărbați care i-au cerut să plece, susținând că „aceasta este o zonă musulmană”, scrie Daily Mail.
Incidentul, filmat și distribuit masiv pe rețelele sociale, ar fi avut loc luni, cu o zi înainte de începerea Ramadanului, la doar câțiva metri de East London Mosque, una dintre cele mai mari moschei din Europa Occidentală, cu o capacitate de până la 7.000 de credincioși.
În imagini se vede cum o polițistă este înconjurată de mai mulți bărbați, în timp ce încearcă să le explice calm că, în Regatul Unit, libertatea de exprimare este garantată prin lege.
„În această țară avem libertate de exprimare”, le spune ea. „Înțeleg că nu vreți să auziți ce spune, dar vă recomand să vă îndepărtați și să nu îl ascultați. Nu este în casa dumneavoastră.”
Predicatorul, care ținea în mână un microfon și o Biblie, vorbea despre Evanghelie. La un moment dat, un bărbat este auzit strigând: „Vorbește despre Iisus, nu despre Muhammad. Nu spune Muhammad.” Într-o altă secvență, un individ cu mască și haină lungă îl împinge pe predicator din spate, făcându-l să se clatine.
Un alt bărbat este auzit repetând: „Dumnezeul tău este evreu”, în timp ce tensiunea crește vizibil.
Unul dintre cei prezenți îi explică polițistei că a sunat la poliție pentru că predicatorul ar fi vorbit despre profet într-un mod jignitor, lucru care ar fi ofensat „sute de persoane” care treceau prin zonă. Predicatorul neagă acuzațiile și susține că doar cita din învățăturile islamice.
Polițista respinge ideea că ar exista incitare la ură și le reamintește celor prezenți că și ei au dreptul să își exprime convingerile religioase. „Nu trebuie să fiți de acord unii cu alții”, spune ea. „Sunteți liberi să stați aici și să discutați, dar nu este agresiv.”
La un moment dat, un bărbat îi spune: „Este Whitechapel, aceasta este o zonă musulmană.”
Potrivit ultimului recensământ, peste 52% dintre cei aproximativ 18.800 de locuitori ai cartierului sunt musulmani.
Un alt participant afirmă că predicatorul „se află în comunitatea noastră” și că musulmanii nu umblă „insultând alte religii”. Polițista răspunde: „Puteți predica despre religia dumneavoastră la fel cum o face el.”
Ea avertizează însă că predicatorul riscă să fie agresat fizic, subliniind că zona este monitorizată video și că autoritățile vor interveni în caz de violență.
Imaginile au stârnit reacții puternice în spațiul public, iar polițista a fost lăudată de numeroși utilizatori pentru calmul și fermitatea cu care a gestionat situația.
Sursa: adevarul.ro

