„Este sistemul public de pensii sau de asistență socială în faliment?” Lucian Croitoru despre proiectul PSD care obligă tinerii să plătească pensie părinților.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară, critică într-o postare pe Facebook proiectul a 74 de parlamentari PSD prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material părinții, bunicii și străbunicii. ” Înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria de a face acest lucru”, scrie Croitoru, conform  G4Media.ro .

 El mai spune că proiectul ”înseamnă o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale așa cum dorește: nu poți obliga un tânăr să plătească pensie părinților, bunicilor și străbunicilor, naturali sau vitregi, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care și-l asumă statul”. Mai mult, Croitoru califică proiectul drept ”atac la morala românilor tineri majori, care sunt implicit acuzați de imoralitate”.

Consilierul guvernatorului lansează și trei întrebări legate de proiect: ”Este sistemul public de pensii sau de asistență socială în faliment? Cred inițiatorii proiectului legislativ că dreptul omului de a utiliza venitul din muncă în mod liber, este învechit și trebuie îngrădit? Cred inițiatorii proiectului că tinerii în vârstă de muncă sunt imorali și-și părăsesc părinții la greu?”.

Reamintim că deputatul PSD Dumitru Gherman a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi, bunicii și străbunicii, refuzul de a face acest lucru constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoare de la șase luni la 3 ani sau amendă. Proiectul a fost semnat de alți 73 de senatori și deputați PSD și unul de la minorități.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte