EURO 2023 U21. Anglia, performanță uluitoare! E campioana Europei, după 6 victorii fără gol primit!

EURO 2023 U21. Anglia, performanță uluitoare! E campioana Europei, după 6 victorii fără gol primit!

Campionatul European de tineret, găzduit de Georgia și România, s-a încheiat sâmbătă seara, la Batumi, cu victoria Angliei. Britanicii au învins Spania cu 1-0, încheind turneul final cu un bilanț excepțional: 6 meciuri, 6 victorii, golaveraj 11-0!

Anglia s-a încoronat campioana Europei. Foto Facebook

Chiar dacă ibericii au avut posesia, Anglia a fost mai pragmatică și a avut cele mai mari ocazii. Una dintre ele a fost fructificată în prelungirile primei reprize, când Curtis Jones a deschis scorul dintr-o lovitură liberă de la marginea careului. Balonul a fost deviat de zid și a intrat în poarta spaniolilor.

Abel Ruiz le-a dat mari emoții englezilor, prima dată când a înscris, în minutul 51, dar golul a fost anulat pe motiv de offsaid, a doua oară cu 20 de minute înainte de finalul partidei, când a trimis cu capul la o palmă de buturile lui Trafford.

Finalul meciului a fost uluitor. În al 6-lea minut al prelungirilor, ibericii au primit un penalty în urma consultării arbitrajului video. A executat Abel Ruiz (min. 99), însă Trafford a apărat atât șutul acestuia, cât și reluarea unui coechipier, ținând poarta ferecată până la finalul turneului. Plecați la începutul Euro 2023 cu șansa a doua - marile favorite erau Spania, Portugalia sau Germania - ”leii” și-au văzut de treabă și au ”executat” tot ce au prins în cale.

Anglia e prima la Campionatul European, fără gol primit, în schimb, România - țară co-organizatoare -, e ultima , fără gol marcat. Concluziile sunt amare: mai avem mult până departe, iar distanța dintre fotbalul nostru și cel adevărat e ca de la cer la pământ.

Rezultatele Angliei la Euro 2023 U21

2-0 cu Cehia

2-0 cu Israel

2-0 cu Germania

1-0 cu Portugalia (sferturi)

3-0 cu Israel (semifinale)

1-0 cu Spania (finala)

Rezultatele Spaniei la Euro 2023 U21

3-0 cu România

1-0 cu Croația

2-2 cu Ucraina

2-1 cu Elveția (sferturi, după prelungiri)

5-1 cu Ucraina (semifinale)

0-1 cu Anglia (finala)

Anglia U21 - Spania U21 1-0

A marcat: Curtis Jones (45+4)

Anglia U21: Trafford - Garner, Colwill, Harwood Bellis, Aarons - Smith Rowe, C. Jones, Gibbs White, A. Gomes - C. Palmer, Gordon. Selecționer: Lee Carsley

Spania U21: Tenas - Gomez, Paredes, Pacheco, Miranda - Blanco, Baena, Sancet - Rodri, A. Ruiz, S. Gomez. Selecționer: Santi Denia

Stadion: Adjarabet Arena (Batumi, Georgia)

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat