EURO 2023 U21. Ucraina, adversara României de mâine, a folosit cu Croația doi fotbaliști fără drept de joc. Ce riscă

EURO 2023 U21. Ucraina, adversara României de mâine, a folosit cu Croația doi fotbaliști fără drept de joc. Ce riscă

Reprezentativa U21 a României joacă sâmbătă al doilea meci din grupa B de la Euro 2023, împotriva Ucrainei. După ce au pierdut lamentabil cu Spania (0-3), "tricolorii" lui Emil Săndoi sunt obligați să câștige partida cu țara vecină pentru a mai spera la calificarea în sferturi.

Ucraina U21 a trecut de Croația U21 în partida din Giulești. Foto Inquam

Selecționata Ucrainei a debutat cu o victorie, scor 2-0, împotriva Croației, dar nu a respectat regulamentul FIFA. Antrenorul Ruslan Rotan a folosit în partida din Giulești doi jucători care au evoluat și luni, în meciul echipelor de mari Ucraina - Malta din preliminariile Euro 2024: portarul Anatoliy Trubin și mijlocașul Georgiy Sudakov.

Cei doi fotbaliști au evoluat în două meciuri în mai puțin de 48 de ore, contrar prevederilor FIFA. Spre exemplu, naționala de tineret a României nu l-a folosit pe Vladimir Screciu contra Spaniei U21, după ce acesta jucase contra Elveției, în preliminariile Euro 2024.

FRF a respectat dispoziția FIFA

"Conform articolului 1, paragraful 4, din anexa 1 a Regulamentului FIFA pentru Statutul și Transferul jucătorilor, între două jocuri e necesară o pauză de două zile calendaristice, de exemplu se poate juca joi și duminică, cu pauză vineri și sâmbătă. Având în vedere situația, știind că unii dintre jucătorii U21 se vor afla la prima reprezentativă, FRF s-a adresat UEFA pentru clarificări.

Forul de la Nyon ne-a direcționat către FIFA, care ne-a confirmat că, în eventualitatea în care un jucător e folosit luni la prima reprezentativă, acesta nu va putea fi utilizat miercuri la EURO U21. Referitor la situația Ucrainei, FRF nu este în măsură a face comentarii cu privire la strategia altor echipe și/sau modalitatea acestora de a respecta regulamentele în vigoare", a răspuns FRF la o interpelare a gsp.ro.

Românii se pregătesc să spele rușinea din meciul cu Spania U21. Foto frf.ro

Românii se pregătesc să spele rușinea din meciul cu Spania U21. Foto frf.ro

Dacă UEFA va respecta regulamentul, Ucraina U21 va pierde meciul cu Croația U21 cu 3-0. Însă orice decizie s-ar lua, nu schimbă foarte mult datele în ceea ce privește calculele calificării ”tricolorilor”. La rezultate de acum, și considerând că Spania va bate toate adversarele, România e obligată să învingă și Ucraina, și Croația pentru a se califica ”optimi”, deși, în funcție de jocul rezultatelor, ar putea face egal cu Croația dacă aceasta ar pierde la mai mult de 3 goluri contra ibericilor.

Dacă Ucraina U21 va pierde la ”masa verde”, atunci România U21 are nevoie de victorii în ambele partide rămase de disputat în faza grupelor la Campionatul European de tineret, cu țara vecină (sâmbătă, ora 19.00, TVR 1) și cu Croația (marți, ora 21.45, TVR 1).

GRUPA B ROMÂNIA, Spania, Ucraina, Croația

Ucraina - Croația 2-0

România - Spania 0-3

Sâmbătă, 24 iunie

19:00 România - Ucraina (Stadionul Steaua, București)

21:45 Spania - Croația (Stadionul Giulești, București)

Marți, 27 iunie

21:45 Croația - România (Stadionul Steaua, București)

21:45 Spania - Ucraina (Stadionul Giulești, București)

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat