Eurogrupul a dat undă verde începerii negocierilor privind un plan de ajutor pentru Grecia

Miniștrii de Finanțe din zona euro au dat, joi, undă verde deschiderii negocierilor privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, după aprobarea de către Parlamentul elen a primei serii de reforme cerute de creditorii internaționali ai Atenei, transmite AFP.

"Am decis astăzi (joi — n.r.) să acordăm în principiu Greciei un sprijin financiar pentru o perioadă de trei ani, cu condiția finalizării procedurilor naționale", au precizat miniștrii de finanțe într-un comunicat transmis la sfârșitul unei conferințe telefonice, salutând adoptarea de către Parlamentul grec a primelor reforme prevăzute în acordul convenit luni la Bruxelles.

Formal însă, negocierile pentru acest al treilea program de ajutor, a cărui valoare este estimată undeva între 82 și 86 de miliarde de euro, nu vor putea începe decât după aprobarea Parlamentului german, care urmează să supună vineri la vot acest acord.

După adoptarea de către Parlamentul grec a primelor reforme prevăzute în acordul convenit luni la Bruxelles, care se referă în special la majorarea TVA, la pensii și la asigurarea independenței Oficiului de statistică, Parlamentul grec ar urma să se pronunțe prin vot, pe data de 22 iulie, asupra unui al doilea set de măsuri.

'Eurogrupul cere autorităților elene să adopte rapid, până la data de 22 iulie, al doilea set de măsuri și să pună în practică legislația corespunzătoare cu primele reforme', se arată în comunicatul miniștrilor de Finanțe din zona euro.

Potrivit mai multor oficiali europeni, negocierile cu privire la noul plan de salvare ar urma să dureze cel puțin patru săptămâni. Până când vor fi deblocate fondurile, europenii trebuie să găsească o soluție prin care să asigure finanțarea de urgență a Greciei, țară ale cărei nevoi sunt estimate la 12 miliarde de euro până la mijlocul lunii august. Pentru a asigura cel puțin o parte din aceste necesități financiare, Comisia Europeană a propus să acorde Greciei un credit de șapte miliarde de euro, cu maturitatea de trei luni. Un acord de principiu al miniștrilor de Finanțe din UE cu privire la această formulă ar urma să fie convenit joi pentru a fi finalizat vineri, a anunțat pe contul său de Twitter, vicepreședintele Comisiei Europene, Vladis Dombrovskis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar

3 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

4 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto