Fără o strategie coerentă, fără voință politică reală, fără reziliență societală și reforme structurale, investițiile în apărare rămân doar cifre pe hârtie. Aceasta este concluzia la care converg tot mai mulți analiști în contextul presiunilor crescânde asupra Europei de a-și asuma un rol mai activ în propria securitate, scrie politico.eu.

La Londra, în această săptămână, are loc expoziția Defence and Security Equipment International (DSEI) – considerată cea mai importantă expoziție de echipamente militare din lume. Cu toate acestea, în spatele vitrinelor cu tehnologii de ultimă generație, întrebarea fundamentală care persistă este simplă: este Europa pregătită să se mobilizeze în mod real pentru apărarea sa?

Un continent la răscruce strategică

Potrivit unui raport recent publicat de Atlantic Council, incapacitatea politică și militară de a răspunde adecvat amenințărilor persistă ca punct nevralgic în arhitectura de securitate europeană. Pe fondul incertitudinilor din politica internă a SUA și al agresivității crescânde a Moscovei, Europa se află într-un moment de cotitură: ori își asumă responsabilitatea propriei apărări, ori continuă să se bazeze, periculos, pe voința altora.

Fostul șef al Statului Major al armatei britanice, generalul Nick Carter, avertizează că Europa trebuie să aleagă între autonomie strategică și vulnerabilitate. Într-un context în care timpul devine o resursă limitată, el subliniază că „întrebarea nu mai este dacă Rusia va continua să testeze flancurile NATO, ci când și cum o va face.”

Consolidarea apărării: între voință și realitate

Creșterea cheltuielilor pentru apărare, anunțată de mai multe state membre ale UE și NATO, precum și lansarea fondului european SAFE, de 150 de miliarde de euro, sunt pași în direcția corectă. Dar, după cum subliniază Carter, fără o implementare rapidă și direcționată, acești bani nu vor genera efecte reale.

În lipsa unei strategii comune și a unei culturi de apărare la nivel societal, Europa riscă să transforme efortul militar într-un simplu exercițiu de PR sau într-o formă mascată de subvenționare a industriei. „Guvernele trebuie să fie oneste cu cetățenii lor: apărarea costă. Și nu doar bani, ci și alegeri politice dificile”, adaugă generalul.

O realitate schimbată pe terenul de luptă

Războiul din Ucraina oferă deja o radiografie dură a viitorului conflictelor: un amestec de tactici clasice și capabilități de înaltă tehnologie. Drone ieftine, război electronic, inteligență artificială, mobilizare industrială masivă — Rusia nu doar că se adaptează, dar și inovează rapid. În 2025, doar în acest an, Kremlinul estimează o producție de 1.500 de tancuri, 3.000 de vehicule blindate și 200 de rachete balistice – un volum comparabil cu producția totală a NATO într-un an.

Ucraina rămâne rezilientă și inovatoare, dar sprijinul occidental este esențial. Fără un angajament mai ferm și mai rapid din partea Europei, sprijinul oferit Kievului riscă să devină insuficient.

Strămutarea conflictului în „zona gri”

Un alt aspect ignorat prea des este zona gri a conflictului. Rusia subminează deja solidaritatea NATO prin tactici hibride – atacuri cibernetice, sabotaje asupra infrastructurii critice, operațiuni de dezinformare – care nu declanșează articolul 5, dar erodează voința colectivă de răspuns.

Ultimele incidente cu drone rusești care au traversat spațiul aerian al Poloniei în timpul unui atac asupra Ucrainei ilustrează acest tip de agresiune controlată, calibrată pentru a intimida fără a genera o reacție militară directă.

Reforma de fond: mai mult decât bani

În fața acestei noi paradigme, Europa trebuie să-și regândească întregul model de apărare: de la capacitățile necesare pentru azi și pentru 2030, la felul în care funcționează instituțiile care trebuie să le susțină. Asta înseamnă:

- Extinderea producției de armament,

-Reformarea sistemelor de achiziții,

-Investiții în tehnologii emergente,

-Dezvoltarea rezilienței interne,

-Reconstrucția relației dintre societate și securitate.

O inițiativă lansată de Institutul Tony Blair va analiza posibilele scenarii de securitate pentru Europa și va pune pe agenda decidenților teme cheie: cum se împarte povara între țări, care sunt zonele cele mai vulnerabile și ce reforme instituționale sunt necesare pentru ca Europa să devină un actor strategic, nu doar un observator al propriei securități.

Europa are resursele, capacitatea tehnologică și alianțele pentru a face față amenințărilor. Economia colectivă a continentului este de peste zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Întrebarea nu este dacă poate acționa, ci dacă va avea curajul politic să o facă la timp.