Europarlamentare2019/ Marea Britanie: Noul Partid pentru Brexit ar urma să obţină cele mai multe voturi

Noul Partid pentru Brexit al militantului anti-UE Nigel Farage ar urma să obţină cele mai multe voturi la alegerile din Marea Britanie pentru Parlamentul European, în contextul în care alegătorii se îndepărtează de conservatorii premierului Theresa May, relevă un studiu al intenţiilor de vot publicat vineri de Financial Times, citat de dpa.

Partidul pentru Brexit şi-ar putea adjudeca 29% din voturi la 23 mai, peste jumătate dintre cei care au votat pentru Partidul Conservator la alegerile legislative din 2017 intenţionând să-l "trădeze" în favoarea partidului lui Farage.

În total, peste două treimi din foştii alegători ai conservatorilor afirmă că vor vota cu alte partide la alegerile de la sfârşitul lunii. Conservatorii pro-UE spun că vor vota pentru trei partide anti-Brexit - liberal-democraţi, Verzi şi o altă formaţiune nouă, Schimbarea Marii Britanii, conform studiului realizat de Financial Times pe baza mai multor sondaje de opinie.

Şi principalul partid de opoziţie, Partidul Laburist, ar urma să piardă 13% din susţinerea de la scrutinul din 2017. Foştii alegători laburişti se vor orienta mai ales spre Partidul Brexitului şi rivalul acestuia, fosta formaţiune a lui Farage, Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), indică studiul.

Într-un manifest electoral trimis săptămâna aceasta alegătorilor, Farage i-a acuzat pe May şi pe membrii parlamentului că au "trădat Brexitul" prin faptul că Marea Britanie continuă să facă parte din blocul comunitar, la aproape trei ani după referendum.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…