Europol: Peste 130 de persoane au fost arestate într-o operaţiune împotriva traficului de fiinţe umane

Peste 22.480 de oameni ai legii au participat la acţiunea derulată la nivel european, după un plan comun, în timpul căreia au fost efectuate cotroale la frontierele terestre, maritime şi aeriene, şi mai ales pe rutele foarte utilizate spre Europa, se arată într-un comunicat transmis marţi de Europol .

Acţiunea a dus la peste 130 de arestări şi la identificarea a încă 60 de suspecţi, precum şi la iniţierea a peste 100 de noi anchete. În total, au fost identificate peste 130 de posibile victime ale traficului de persoane, cel puţin 12 dintre acestea fiind minori. Verificările au dus şi la depistarea a peste 220 de documente falsificate.

În timpul operaţiunior oamenii legii au verificat aproximativ: 13.500 de locaţii şi 193.020 de vehicule şi au fost controlate 970.440 de persoane şi 101.790 de documente.

Totodată, a fost verificată identitatea a peste 11.130 de minori, care rămân grupul cel mai vulnerabil care este traficat şi exploatat.

„În Zilele comune de acţiune oamenii legii au verificat şi identitatea a peste 11.130 de minori, care rămân cel mai vulnerabil grup în rândul persoanelor traficate şi exploatate. Mulţi dintre ei cad victime exploatării sexuale, cerşătoriei sau diferitor tipuri de criminalitate, inclusiv infracţiuni minore şi trafic de droguri. De asemenea, devin victime ale exploatării prin muncă şi sclaviei domestice”, a adăugat sursa citată.

Europol a susţinut coordonarea activităţilor operaţionale, a facilitat schimbul de informaţii şi a furnizat sprijin analitic.

Ţările participante au fost: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, precum şi Bosnia şi Herţegovina, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Ucraina şi Marea Britanie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …