Eurovision 2023. Ce a purtat Theodor Andrei la ceremonia de deschidere: „Tot ce trăiesc este un vis devenit realitate“

Eurovision Song Contest 2023 a început oficial, la Liverpool, cu ceremonia de deschidere de duminică, 7 mai.

Theodor Andrei, la ceremonia de deschidere Eurovision 2023 FOTO Profimedia

Theodor Andrei, la ceremonia de deschidere Eurovision 2023 FOTO Profimedia

Reprezentanții celor 37 de ţări participante au defilat pe covorul turcoaz, la Muzeul Walker Art Gallery din Liverpool, și au răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți la eveniment. Artiștii,

Theodor Andrei a purtat o ținută alcătuită dintr-un sacou din material tip animal print şi pantaloni scurţi, accesorizată cu perle şi metal. Reprezentantul ţării noastre este foarte bine primit de întreaga comunitate mass media şi mereu întâmpinat cu bucurie de fani, aşa cum s-a întâmplat pe parcursul întregii perioade de pregătire şi repetiţii din Liverpool, se arată într-un comunicat transmis de TVR.

România evoluează în a doua semifinală Eurovision 2023

Tot ceea ce trăiesc acum este un vis devenit realitate. Momentul cu care voi reprezenta România la Eurovision are o valoare conceptuală în care întâlnim o latură a poveştii diferită faţă de cea din Finala Selecţiei Naţionale. Dat fiind faptul că piesa prezintă această luptă între raţiune şi instinct şi este un rău necesar la care mă întorc indiferent de cât de tare mă afectează, eu sunt portretizat captiv, zbătându-mă, arzând prin toţi porii pentru această iubire, care rămâne doar ca o urmă în sufletul meu - totul înconjurat de energia de Rock'N'Roll.

Ca orice iubire de genul acesta - începe încet şi apoi devine un carusel emoţional care te ridică peste nori şi te lasă să cazi până te zdrobeşti. Dragostea e răspunsul la orice întrebare. Dragostea poate fi pentru oricine şi orice. Vă mulţumesc din suflet, vă iubesc în egală măsura pe toţi! Iubiţi liber! Make love not war“, a declarat cântărețul.

Concursul muzical european debutează cu prima semifinală, în data de 9 mai, transmisa în direct şi în exclusivitate, de la or 22.00, la TVR 1, TVR Internaţional și TVR+.

Theodor Andrei a câștigat Selecția Națională Eurovision România 2023 în 11 februarie, fiind desemnat prin votul exclusiv al publicului să reprezinte țara noastră la Eurovision Song Contest de la Liverpool, cu piesa „D.G.T. (Off and on)“. Artistul va intra în concurs din poziția a treia, în cea de-a doua semifinală Eurovision 2023, în data de 11 mai.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii