Evghenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, în vizorul procurorilor pentru exces de putere

Evghenia Guțul figurează într-o cauză contravențională pentru exces de putere, aceasta fiind inițiată de procurorii moldoveni în urma unei plângeri depuse de doi activiști.

Evghenia Guțul figurează într-o cauză contravențională pentru exces de putere. FOTO: Facebook

Evghenia Guțul figurează într-o cauză contravențională pentru exces de putere. FOTO: Facebook

,,În baza plângerii a doi activiști civici, de către Procuratura UTA Găgăuziei la data de 05 septembrie 2023 a fost intentată o cauză contravențională conform elementelor constitutive ale contravenției de exces de putere sau depășire a atribuțiilor de serviciu (art.313 din Codul contravențional). La moment, nu există nici o persoană cu statut de contravenient în cauza nominalizată”, au anunțat reprezentanții Procuraturii Generale (PG) din Republica Moldova.

Responsabilii PG mai precizează că ,,urmează să audieze reprezentantul părții vătămate și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor relevante și stabilirea adevărului”.

Ce riscă Evghenia Guțul

Potrivit Codului Contravențional, aceasta încălcare se pedepsește cu amendă, cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la un an.

În luna iulie, Evghenia Guțul, candidata partidului Șor scos în afara legii , a fost învestită în funcția de bașcan al Găgăuziei, o regiune prorusă din sudul țării vecine.

Evenimentul a avut loc în lipsa liderilor de la Chișinău, iar președinta Maia Sandu nu a semnat până acum decretul de numire a Evgheniei Guțul în această funcție.

Turul secund al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei a avut loc în data de 14 mai, iar la scurt timp după anunțarea rezultatelor, subalterna lui Ilan Șor s-a pronunțat pentru consolidarea relațiilor dintre regiune și Rusia. Printre primii pași în acest sens se numără deschiderea unei reprezentanțe a Găgăuziei la Moscova.

,,Suntem, ca să spunem așa, un partid prorus. Vrem să fim, în continuare, prieteni cu Federația Rusă, să fim prieteni cu alte țări. Nu vrem niciun conflict", a menționat aceasta.

Ulterior, ea l-a vizitat pe politicianul fugar Ilan Șor care se ascunde în Israel de justiția de acasă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR