Evoluțiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO și defrișările ilegale, analizate de CSAT

Membrii Consiliului Suprem de Apărare al Țării au analizat, în ședința de joi, evoluțiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional și consecințele pentru România ale acestor evoluții, precum și preocupările mai ample la nivel aliat față de riscul escaladării situației din proximitatea geografică sudică a Alianței Nord-Atlantice, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, conform sursei citate, "în CSAT au fost analizate riscurile și vulnerabilitățile la adresa patrimoniului forestier național, determinate de defrișările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri și, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat".

Administrația Prezidențială precizează că la ședința condusă de președintele Klaus Iohannis au participat vicepremierul pentru Securitate Națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, Ion Oprișor, și secretarul CSAT, generalul de brigadă Mihai Șomordolea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Instanțele redeschid dosarele de prescripție și încep să aplice decizia LIN II a Curții de Justiție a UE prin care faptele penale nu se presc…

2 Trianon / Rana adâncă a Ungariei și sursa conflictului româno-maghiar

3 De citit...

4 Rușii au ucis-o pe șefa comunicațiilor strategice ucrainene, Valentina Savițka

5 Uite o chestie interesantă, care spune multe despre lumea în care am ajuns să trăim...