Expert: „Criza de la Paltinu e 100% eroare umană”

Expert: „Criza de la Paltinu e 100% eroare umană”

Criza de la Barajul Paltinu, care a lăsat 12 localități din Prahova fără apă potabilă și a dus la oprirea parțială a uneia dintre cele mai importante centrale electrice din România, nu a fost un accident inevitabil, ci consecința unui lung șir de erori umane, decizii întârziate și lipsă de coordonare instituțională, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Dumitru Chisăliță, președintele asociației, a declarat pentru Digi24.ro că situația este „100% o eroare umană” și reprezintă un exemplu elocvent al disfuncțiilor sistemice ale instituțiilor românești: „Noi avem un stat care, din păcate, ne îneacă nu în apă sau aluviuni, ci în propriile instituții care se călăresc unele pe altele.”

Pentru expertul în energie, prima verigă ruptă a fost absența unui coordonator responsabil cu gestionarea tuturor instituțiilor implicate: „Întotdeauna trebuie să existe un responsabil, un coordonator de lucrare. Acest coordonator este cel care conduce și corelează acțiunile tuturor entităților. Aici, primul element care a reprezentat o eroare umană a fost tocmai lipsa unui astfel de coordonator”.

Acesta a subliniat și modul în care, după izbucnirea crizei, instituțiile au început să paseze responsabilitatea dintr-o parte în alta:
„Vedem inclusiv în momentul de față, din declarații, cum se pasează vina: unii spun că alții trebuiau să facă, ceilalți spun că nu era treaba lor”, a transmis Chisăliță.

Lucrări începute prea târziu și într-un sezon nefavorabil

Deficiența tehnică la instalația de golire de fund a barajului a fost identificată în iunie 2025, însă intervențiile au fost împinse până în toamnă, în plin sezon cu risc hidrologic.

„Era o situație cunoscută încă din iunie și care trebuia analizată imediat, cu un plan clar de acțiuni, de riscuri și de calendar. În schimb, lucrările au fost împinse spre sfârșit de noiembrie, o perioadă impracticabilă, statistic expusă la ploi și fenomene extreme”, a explicat expertul.

Chisăliță consideră acest lucru a doua greșeală majoră: „A lipsit complet graficul de lucrări și analiza riscurilor pentru fiecare etapă. O intervenție la sfârșit de noiembrie este, pur și simplu, o decizie greșită.”

Un element neobișnuit semnalat de Chisăliță este presiunea instituțională pentru a evita un scandal public chiar înainte de Ziua Națională.

„Probabil a existat un exces de zel al unor șefi de instituții care, pentru a nu da prilej de discuții în preajma Zilei Naționale, au forțat alimentarea cu apă a unor instalații, deși apa brută era complet necorespunzătoare. Asta a generat defecte suplimentare.”

Expertul a subliniat și o serie de abateri grave de la regulile internaționale privind golirea barajelor utilizate pentru consumul populației.

„În astfel de situații, absolut toate rezervele trebuie umplute la capacitate maximă. Ce am aflat? La Băicoi, un rezervor de câteva mii de tone era gol. La stația Voila, un rezervor era în reparație, altul doar parțial umplut. Este o greșeală elementară”, a transmis acesta.

Mai mult, nu a existat nicio alternativă de alimentare: fără puțuri pregătite, fără rezervoare mobile, fără bypass-uri între sisteme și fără stații mobile de filtrare.

Chisăliță a transmis pentru redacția Digi24.ro că „tot ceea ce se încearcă acum, în grabă, trebuia făcut acum o lună”.

Comunicare aproape inexistentă: „Populația trebuia anunțată din timp”

Un alt aspect critic ține de modul în care populația și industria au fost informate.

„Un astfel de sistem trebuie comunicat din timp, nu cu câteva ore înainte. Oamenii pot face stocuri, companiile își pot ajusta producția. Dar aici comunicarea a fost întârziată și incompletă”, a mai spus expertul.

Acesta a subliniat că numeroase firme au rezervoare interne care ar fi putut fi umplute, dacă ar fi avut timp să se pregătească.

Cum a dus Paltinu la oprirea Centralei OMV Petrom de la Brazi

Lipsa apei brute a afectat nu doar consumatorii casnici, ci și infrastructura energetică națională. Centrala de la Brazi, care asigură circa 10% din energia României, a rămas fără apă tehnologică necesară răcirii și producerii aburului, potrivit analizei citate.

„Este un exemplu clar de vulnerabilitate structurală: o problemă la alimentarea cu apă poate opri o centrală care furnizează energie pentru milioane de oameni”, explică Chisăliță.

Importurile de energie au crescut brusc, iar prețul pe piața spot a urcat cu 14% în doar o zi.

„Nu este o singură vină. Este o problemă de stat și de sistem”

Expertul a avertizat că simpla demitere a unor persoane nu va rezolva problemele.

„Nu este o singură vină. Este o vină comună. Sunt multe instituții care nu au acționat cum trebuia, o lipsă de coordonare care a afectat întreg proiectul. Cu o demisie sau două nu rezolvăm nimic, cel mult satisfacem nevoia publicului de a găsi un țap ispășitor.”

Chisăliță a atras atenția că problema este una structurală: „Avem un stat care ne îneacă nu în apă, ci în propriile instituții care se călăresc unele pe altele. Fără reforme reale, peste o lună, două sau un an vom avea un nou Paltinu, o nouă Rahova, sau un nou incident așa au fost altele în ultimii ani. ”


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Luați-o pe asta cu Băluță!

2 Hopa / Monica Hunyadi, „coafeza” care i-a însoțit pe Grindeanu și Ciolacu în jetul Nordis, e în conducerea firmei de stat acuzată de ministra Mediului …

3 „Polonezii au dat lovitura de grație Ungariei: au participat și la festivitățile care au marcat anexarea Transilvaniei”

4 Mamă a trei copii, fosta handbalistă Roxana Moise a murit la doar 39 de ani. Cauza tragediei

5 Uite un amănunt care dă de gândit...