Explicațiile unui polițist olandez cu privire la cerșetorii români din Haarlem: „Fac doar bani de buzunar”

Un polițist olandez a tras un semnal de alarmă cu privire la cerșetorii români care s-au înmulțit în ultima perioadă în orașul Haarlem , potrivit StiriDiaspora .

Fotografie din postarea polițistului olandez. FOTO  IG @wijkagent_haarlem_centrum

Fotografie din postarea polițistului olandez. FOTO IG @wijkagent_haarlem_centrum

Într-o postare pe profilul personal de Instagram, polițistul argumentează că acești așa-ziși „nevoiași” nu sunt atât de neajutorați precum par, ci că, din contră, prin cerșetorie își asigură un venit suplimentar, adică, bani de buzunar.

„În ultima vreme au fost cauzate multe neplăceri de către cerșetorii români care își fac veacul în centrul orașului Haarlem, în special în Grote Houtstraat. Aceștia sunt, de fapt, cerșetori profesioniști și ceea ce fac ei se pedepsește prin lege. Totodată, nu sunt atât de nevoiași precum par, prin cerșetorie fac doar bani de buzunar. Vă rog să-i ignorați”, se arată în postarea publicată de Nico van Stenis.

Explicațiile polițistului olandez sunt însoțite de două fotografii în care se poate observa un cerșetor stând lângă două pungi pline, o valiză și o bucată de carton pe care apare mesajul „Îmi este foarte foame. Vă rog să mă ajutați. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească