Explozie la o conductă de gaze în nordul Lituaniei. Gazoductul Amber Grid leagă țările baltice de Polonia

O explozie a avariat vineri gazoductul Amber Grid, care leagă ţările baltice de Polonia, în nordul Lituaniei, fără a provoca victime, a anunţat operatorul local pe site-ul său, tramsmite Agerpres, care citează AFP.

explozie amber grid gazoduct lituania foto lrt.lt

"În jurul orei locale 17:00 (19:00 GMT) a avut loc o explozie la gazoductul Amber Grid din districtul Pasvalys. Potrivit primelor date, nimeni nu a fost rănit", potrivit unui comunicat difuzat de grupul Amber Grid.

Potrivit operatorului, explozia produsă la una dintre cele două conducte ale gazoductului a avut loc departe de imobilele rezidenţiale, iar incendiul pe care l-a provocat "este în curs de stingere".

"Am început imediat să investigăm circumstanţele incidentului şi să asigurăm furnizarea de gaz către consumatori", a declarat Nemunas Biknius, PDG-ul Amber Grid.

Grupul a precizat că gazoductul în care a izbucnit incendiul a fost folosit pentru a furniza gaz în nordul Lituaniei şi a-l transporta în ţara vecină Letonia. Din iunie 2022, Lituania a interzis importul de gaz rusesc, în contextul invadării Ucrainei de către Moscova.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR