Explozii la Kiev după ce Putin și-a încheiat conferința-maraton cu presa și cetățenii: Ucraina, atacată cu rachete Kinjal

Mai multe explozii au fost auzite joi la Kiev, capitala Ucrainei, la puţin timp după ce Vladimir Putin și-a încheiat conferința-maraton cu presa și cetățenii ruși.

MIG-31 echipat cu rachete Kinjal FOTO Profimedia

MIG-31 echipat cu rachete Kinjal FOTO Profimedia

La conferință, Putin a susținut că va merge până la capăt în Ucraina și a exclus orice discuție despre pace atâta timp cât nu sunt îndeplinite obiectivele sale, și anume „demilitarizarea” și „neutralitatea” țării vecine.

Potrivit Kievului, armata rusă a căutat să vizeze cu rachete obiective din vestul Ucrainei. Mai multe canale de Telegram anonime, dintre care unul este considerat a fi apropiat de preşedinţia ucraineană, relatează că exploziile auzite la Kiev au fost provocate de activitatea antiaerienei ucrainene care încearcă să doboare proiectilele ruseşti. Sirenele de raid aerian au fost declanşate de patru ori în cursul zilei de joi la Kiev, o premieră în ultimele luni, remarcă Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, a declarat că mai multe rachete ruseşti aveau drept țintă zona oraşului Starokonstantinov, din regiunea central-vestică Hmelnîţkîi. Acolo se află în special un important aerodrom al armatei ucrainene, unde sunt staționate avioanele de atac Suhoi SU-24M folosite de armata ucraineană pentru lansarea rachetelor Storm Shadow asupra ţintelor ruseşti din spatele liniei frontului. Acel aerodrom este vizat frecvent de atacuri rusești cu drone şi rachete.

Cu puţin timp înaintea declanşării alertei de raid aerian la Kiev, Forţele Aeriene ale Ucrainei au observat decolarea unor avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 din regiunea Nijni Novgorod. Aceste avioane sunt folosite de Rusia pentru lansarea rachetelor hipersonice Kinjal, care sunt foarte dificil de doborât, transmite Agerpres .

Ulterior, sirene de raid aerian au răsunat și în alte regiuni ale Ucrainei, o alertă specială fiind pentru Vinnița, în centrul țării vecine. Potrivit presei ucrainene, atacurile sunt efectuate cu rachete Kinjal.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR