EXPLOZIV/Hexi Pharma are sediul în blocul SRI!

EXPLOZIV/Hexi Pharma are sediul în blocul SRI!

Ies la iveală noi dezvăluiri incendiare din dosarul Hexi Pharma. Jurnalistul Cătălin Tolontan detonează bomba pe propriul blog. Hexi Pharma are birourile în blocul Serviciului Român de Informaţii. 

Nu! Nu este nicio glumă. "La parter și etajul 1 este sediul firmei lui Dan Condrea, iar la celelalte locuiesc cadre SRI. Hexi Pharma are mai multe sedii. Sediul social funcționează într-un bloc din str. Floare Roșie nr. 14, în cartierul Militari. Acest apartament de lângă Piața Gorjului a aparținut părinților lui Dan Condrea. Fabrica a fost mutată la marginea Bucureștiului, în Strada Buiacului nr. 81, din Mogoșoaia. Cel mai bine plasat este sediul din bulevardul Goga nr. 14, foarte aproape de Piața Unirii. În Goga sunt birourile firmei. Aici stăteau Dan Condrea și Flori Dinu, aici se elaborau contractele, aici veneau agenții de vânzări. La primele două niveluri, parter și etajul 1, lucrează și azi cei care mai vin la serviciu și încearcă să țină firma în picioare. De aici se dau comunicatele de presă. Aici este epicentrul afacerii prin care, vreme de peste 10 ani, Hexi a furnizat dezinfectanți diluați în 350 de spitale românești din 40 de județe. Și acesta este blocul Serviciului Român de Informații.", spune Tolontan. 

Chiar şi SRI a conformat informaţia. "Colegii mei au confirmat: informațiile sunt corecte, în sensul în care acel bloc ne-a aparținut. Dar nu există nicio legătură cu Hexi Pharma, acel spațiu a rămas Primăriei, care l-a închiriat cui a dorit. Tot încercați să faceți o legătură cu SRI, dar nu există.", a spus Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații.

Cătălin Tolontan este şi acum şocat de descoperire. "Era greu de crezut. Părea o coincidenţă. Am verificat la Primăria şi documentele nu există. Cei din Primărie au spus că această clădire neterminată a fost dată unui serviciu secret. SRI l-a refăcut şi prin contract parterul şi etajul 1 au rămas la primărie care l-a dat la Hexi Pharma. Nu cred că are 100 de blocuri SRI şi chiar acolo e şi Hexi Pharma. Nu ne aşteptam ca birourile Hexi Pharma să fie în blocurile SRI.", a spus jurnalistul la RTV.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...