Extrema dreaptă franceză a pierdut alegerile regionale

Extrema dreaptă franceză a pierdut duminică al doilea tur al alegerilor regionale, nereușind să obțină victoria în niciuna dintre cele 13 regiuni, în pofida unui succes istoric înregistrat în primul tur, arată sondajele publicate la ieșirea de la urne, transmite AFP.

După ce a obținut pe 6 decembrie, în primul tur, un scor record de 28% la nivelul întregii țări, Frontul Național condus de Marine Le Pen a sperat ca în turul doi să câștige măcar câteva regiuni ale Franței, mizând în special pe respingerea de către electorat a partidelor tradiționale acuzate că nu au soluții în fața crizei economice și că nu au fost capabile să prevină atacurile teroriste de pe 13 noiembrie.

Pentru a zădărnici victoria Frontului Național, Partidul Socialist și-a retras candidații din două regiuni, preferând ca acestea să fie câștigate de opoziția conservatoare decât să ajungă sub conducerea extremei drepte.

Una dintre acestea este chiar regiunea Nord Pas-de-Calais Picardie, unde a candidat Marine Le Pen, ea obținând, conform unui sondaj, 42% din voturi, cu numai două puncte procentuale mai mult ca în primul tur. Scrutinul din această regiune a fost câștigat de fostul ministru conservator Xavier Bertrand, care a fost votat de 57,7% dintre alegători.

Pe ansamblul țării, rata prezenței la urne a fost de circa 60%, cu 10 puncte procentuale peste cea din primul tur. AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

4 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu

5 Noi amănunte despre întâlnirea dintre George Simion și Călin Georgescu de la Biblioteca Națională