„Fabrica de bebeluși“ ar putea să devină realitate în câțiva ani. Soluția oamenilor de știință pentru scăderea populației VIDEO

„Fabrica de bebeluși“ ar putea să devină realitate în câțiva ani. Soluția oamenilor de știință pentru scăderea populației VIDEO

În câțiva ani, nașterea va începe cu o simplă apăsare de buton, iar bebelușii vor fi crescuți în capsule transparente care imită perfect uterul uman. Procesul folosește fertilizarea in vitro, iar părinții pot alege inclusiv trăsăturile copilului.

Nu este un scenariu de film, ci conceptul EctoLife, prima fabrică de bebeluși din lume, rezultatul a peste 50 de ani de cercetare. Fabrica ar putea produce până la 30.000 de copii pe an, relatează stiripesurse.ro.

Fabrica de bebeluși ar putea deveni funcțională în câțiva ani FOTO Simulare EctoLife

Hashem Al-Ghaili, un biotehnolog molecular yemenit, părintele proiectului spune că acest concept ar putea rezolva problema natalității în scădere a omenirii, dar și să creeze condiții mai sigure pentru viitoarele mame. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 300 de mii de femei mor în fiecare an din cauza complicațiilor sarcinii, scrie gadgetreport.ro.

Hashem Al-Ghaili, producător de film și tehnolog, omul din spatele conceptului The EctoLife Artificial Womb Facility spune că acest lucru este, deocamdată, un concept menit să provoace o conversație despre viitorul nașterilor.

Ideea lui are în spate zeci de ani de ”cercetări științifice revoluționare” din întreaga lume în domeniul fertilității și ar putea deveni o metodă de concepție răspândită în doar câteva decenii.

Conceptul este prezentat de Al-Ghaili într-un videoclip conceput ca o reclamă la EctoLife, care face posibil ca cuplurile infertile să conceapă un copil. Publicul țintă îl reprezintă însă și femeile care se tem de sarcină și de durerile nașterii.

Nașterea se produce la o apăsare de buton

Procesul folosește fertilizarea in vitro, iar nașterea se produce prin apăsarea unui singur buton. Astfel, părinții pot alege embrionul cu cele mai mari șanse de a deveni o sarcină.

De asemenea, având în vedere că totul este controlat milimetric, există și posibilitatea modificării genetice a embrionilor astfel încât să poată fi personalizate trăsăturile și să fie eliminate eventuale boli genetice.

"Fabrica de bebeluși" va avea 75 de laboratoare, fiecare cu până la 400 de capsule. Acestea sunt prevăzute cu un cordon ombilical pentru hrănirea fătului, dar și cu senzori pentru verificarea semnelor vitale.

O cameră cu inteligență artificială scanează non-stop fetusul pentru a identifica eventualele anomalii genetice, iar părinții își pot vedea în timp real copilul în capsulă prin intermediul unei aplicații.

Nașterea începe cu o apăsare de buton, care declanșează scurgerea lichidului amniotic din interiorul capsulei, înainte ca aceasta să se deschidă, iar părinții să-și poată ține pentru prima dată copilul în brațe.

Colapsul populației ar putea duce la o catastrofă economică

Crearea unui uter artificial este un proiect realizabil, spun cercetătorii. În 2017, oamenii de știință au crescut pentru prima dată un mamifer într-un uter artificial.

Cu toate acestea, fătul nu se află tot timpul în el. În 2021, oamenii de știință israelieni au îmbunătățit tehnologia, reușind să crească embrioni de șoarece timp de până la 11 zile în pântece artificiale. Ceea ce este remarcabil în legătură cu această realizare este că 11 zile reprezintă peste 50% din perioada de gestație a unui șoarece.

Cea mai mare importanță a EctoLife este că ne va permite să ne confruntăm direct cu criza infertilității”, afirmă un biotehnologician molecular.

Dacă nu facem nimic, ne vom confrunta cu siguranță cu o criză a forței de muncă”, scrie Forbes despre problema demografică care afectează aproape toate țările din emisfera nordică. Colapsul populației ar duce la o catastrofă economică și la o calitate scăzută a vieții. În prezent, Organizația Mondială a Sănătății estimează că 15% din cuplurile de vârstă reproductivă din întreaga lume sunt afectate de infertilitate.

Oamenii de știință sunt optimiști. „Suntem la doar câțiva ani distanță de testarea uterului artificial pe oameni”, scrie Elizabeth Clowie Romanis, academician în domeniul eticii sociale și al politicilor, în Journal of Medical Ethics.

Și dr. Carlo Bouletti, profesor asociat în cadrul departamentului de obstetrică, ginecologie și științe ale reproducerii de la Universitatea Yale, crede că un uter artificial complet funcțional ar putea fi realizat în următorii 10 ani, anunță gadgetreport.ro.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale