Fabrica de mituri dacice: cum au rescris propaganda și fantezia istoria antică

Sanctuarele din Munții Orăștiei, ridicate din calcar, lemn și andezit, continuă să stimuleze imaginația publicului la două milenii după distrugerea lor. Deși din vechile construcții s-au păstrat doar fundațiile și elementele de susținere, ceea ce face extrem de dificilă reconstituirea formei lor originale, aceste vestigii sunt frecvent descrise nu doar ca spații de cult, ci ca adevărate observatoare astronomice și centre științifice ale lumii antice.

Fundația acestor idei a fost turnată la jumătatea secolului trecut. Arheologul Constantin Daicoviciu (1898–1973), cel care coordona cercetările din zonă, a lansat ipoteza că Marele sanctuar circular de la Sarmizegetusa Regia funcționa ca un „sanctuar-calendar”. Teoria a fost ulterior aprofundată de fiul său, Hadrian Daicoviciu, care argumenta în 1959 că divizarea lunii în cinci intervale a câte șase zile trădează un calendar autohton inedit, corelat cu mențiunile despre cunoștințele astronomice din vremea lui Burebista și Deceneu.

Punctul de plecare istoriografic a fost, în realitate, o scriere din secolul al VI-lea aparținând cărturarului Iordanes. În tratatul său „Getica”, redactat în jurul anului 551 cu privire la originea goților, autorul a suprapus istoria acestui neam germanic peste cea a geților, atribuindu-le tradițiile acestora din urmă. Deceneu era prezentat drept un filosof desăvârșit care îi familiarizase pe războinici cu tainele științelor naturii și ale cerului:

„El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în științele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii; transcriind aceste legi, ele se păstrează până astăzi, sub numele de belagines; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privința minții; dându-le un exemplu practic i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc și le-a expus sub ce nume și sub ce semne cele trei sute și patruzeci și șase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit până la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”.
— Iordanes, „Getica”

Orientarea și ritmul stâlpilor din piatră din incinta sacră au fost extrapolate treptat, până când monumentele au ajuns să fie privite exclusiv prin lentila unor instrumente sofisticate de calcul temporal.

Ideea a primit o puternică susținere politică în epoca dictaturii comuniste. În 1980, regimul a orchestrat o amplă campanie dedicată celebrării a „2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent, sub conducerea lui Burebista”. Nicolae Ceaușescu căuta în mod direct să își legitimeze autoritatea comparându-se cu liderul antic.

Această campanie propagandistică s-a soldat cu intervenții dure asupra patrimoniului istoric. În apropiere de cetatea Costești, autoritățile au ridicat un decor de cetate din blocuri de BCA pentru serbări populare, au sădit brazi argintii sub forma numărului „2050” și au transformat regiunea în platou pentru pelicula cinematografică „Burebista”. În paralel, la Sarmizegetusa Regia au fost declanșate transformări radicale între 1980 și 1981: s-au plantat stâlpi de lemn în interiorul Marelui sanctuar circular, s-au turnat completări de ciment pe Soarele de andezit și au fost aduse prefabricate din beton, atrăgând critici ulterioare privind denaturarea sitului. Fotograful Cornelius Ionescu a relatat chiar că o cabană din zonă fusese demolată pentru a crea un heliport destinat dictatorului, însă Ceaușescu nu a mai sosit, iar lucrările au rămas neterminate.

Pe acest fundal ideologic, afirmațiile nesusținute au atins apogeul în toamna anului 1984. Între 30 octombrie și 4 noiembrie, o delegație multidisciplinară a evaluat pe teren lucrarea „Sistemul numeric al geto-dacilor”, semnată de Timotei Ursu și Florin Stănescu. Demersul era patronat de Asociația Oamenilor de Știință și coordonat de Institutul de studii istorice și social-politice de pe lângă Comitetul Central al PCR, fiind închinat Congresului al XIII-lea al partidului.

Conform materialelor promovate la acea vreme în revista „Flacăra” de jurnalistul N. Grigore Mărășanu, sanctuarele erau catalogate drept un uriaș calculator astronomic. Timotei Ursu susținea că dacii determinaseră raza polară a Pământului cu o precizie de 99,99951% (depășind valoarea de 98,8% obținută de Eratostene), iar distanța până la Soare fusese aproximată cu o exactitate de 99,96%, surclasând datele vehiculate despre piramida lui Keops (98,27%). Mai mult, autorii pretindeau că dacii foloseau numărul Pi calculat la 3,1416 (o precizie de 100,00023% comparativ cu cel al lui Arhimede), performanță întâlnită exclusiv în matematica vedică. Întrebat cum obținuseră strămoșii aceste date în lipsa scrierii, Ursu s-a eschivat, rezumându-se la a clama unicitatea mondială a sitului. Prezentă la cercetări, arheologa Adriana Rusu, la acea vreme directoare a muzeului din Deva, a îndemnat comunitatea la multă prudență, subliniind lipsa unor dovezi concludente.

După prăbușirea comunismului, miturile au căpătat noi valențe senzaționaliste. Publicistul basarabean Andrei Vartic (1948–2009), fondator al Institutului Civilizației Dacice din Chișinău în 1993, a promovat ideea unei scrieri topografice dacice și a unor mortare „inteligente”. În jurul anului 1997, el a lansat legenda „cuiului dacic care nu ruginește”, prezentând un piron antic primit de la un arheolog:

„Dar a văzut Roma adevărata civilizaţie a dacilor carpatini? Nu. Dacă o vedea, înţelegea valoarea excepţională a topirii unor lupe de fier plastic de 40 de kilograme, lupe pe care Europa a putut să le obţină abia peste 11 veacuri. Vedea fierul dacic suprapur, de 99,97% fără cimentită, vedea ceramica dacică supradură şi motivele sacre ale dacilor armonizate cu lotusul egiptenilor şi al indienilor, cu acantul corintinienilor, cu vâscul druizilor. Vedea implectonul din zidurile turnurilor de la Costeşti, făcut din mari cărămizi de fier-titan (ilmenit), care nu-şi găsesc nici o justificare militară acolo”.
— Andrei Vartic, „Kogaiononul — mit şi realitate”

Fanteziile au culminat cu scenariul unui megalopolis subteran. Generalul de divizie Vasile Dragomir susținea existența unei rețele de tuneluri și a unui oraș subteran de 200 de kilometri pătrați sub Munții Orăștiei, declarând într-un volum publicat de Napoleon Săvescu în 1998:

„Eu odată am demonstrat, prin măsurători concrete, profesional făcute, cu aparatură precisă, că dacii aveau cunoştinţe astronomice, cum numai la maya le-am mai întâlnit. Noi am găsit sus, la Hirtoape, în afară de elemente militare construite pe teren, şi elemente subterane, care după părerea mea îi proiectează pe daci că ducând un fel de război ca în Vietnam! Dacii noştri erau foarte buni luptători şi pe dedesubt, de aceea, chiar dacă nu este numai părerea mea, se vorbeşte că în zona Cioclovina sunt nişte peşteri ciudate, interesante, puţin explorate”.
— Vasile Dragomir, citat de Napoleon Săvescu

Cercetările arheologice au demontat sistematic aceste speculații. Daniel I. Iancu, cercetător în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, arată că toate piesele din fier descoperite la Sarmizegetusa Regia au fost afectate de rugină, aspectul lor impecabil de astăzi fiind rezultatul metodelor muzeale de conservare și tratare chimică. De asemenea, geologia exclude existența oricăror tuneluri secrete: versanții sunt alcătuiți din micășisturi friabile așezate în straturi oblice, o structură instabilă care provoacă alunecări de teren și care nu ar permite excavații subterane de asemenea dimensiuni nici măcar cu utilajele actuale.

Explorează subiectele:

Sarmizegetusa Regia daci mituri istorice

Distribuie Distribuie Comentarii