Falsul medic, arestat preventiv pentru 30 de zile; decizia nu e definitivă

Bărbatul asupra căruia s-au găsit mai multe ştampile medicale, dar care nu figurează ca medic în evidenţele instituţiilor, şi care emitea pretinse acte medicale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia nefiind definitivă, a anunţat, miercuri, Poliţia Capitalei.

Marţi, bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a fost reţinut de poliţişti , după ce o femeie l-a reclamat că i-a eliberat un document pretins medical, infirmat ulterior de medici.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, acesta este suspectat de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

În ianuarie, poliţiştii Secţiei 11 au fost sesizaţi de o femeie că în 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din Sectorul 3 al Capitalei, pentru efectuarea unui examen imagistic, iar un reprezentant al firmei i-a eliberat un buletin de analiză fără a o supune vreunui control sau a o conecta la vreun aparat.

Apoi, arată poliţiştii, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă femeii că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic.

Probele colectate de anchetatori arată că într-un imobil din Sectorul 3 au fost amenajate mai multe spaţii, folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi. Astfel, cabinetul indicat de femeie a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de bărbatul de 26 de ani.

Când a fost prins de poliţie, asupra lui au fost găsite ştampile cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale.

Ofiţerii au identificat şi ridicat mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false.

Numele bărbatului a fost verificat la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză, precizează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

2 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

3 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

4 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”

5 Prima imagine iconică a războiului din Orientul Mijlociu...