
Familia Putin controlează armata și energia. Ce misiune secretă i-a încredințat liderul de la Kremlin nepoatei?
Anna Țivileva, fiica verişoareri liderului de la Kremlin, a fost numită în Ministerul Apărării pentru a-l proteja pe Vladimir Putin de trădare și corupție. În spatele acestei mutări, se conturează o izolare tot mai profundă a președintelui rus și o teamă în creștere față de trădare din partea cercului care îl înconjoară.
La Moscova, schimbările din Ministerul Apărării nu mai surprind pe nimeni. Epurările sunt aproape lunare, iar în locul celor arestați apar figuri necunoscute publicului, dar apropiate Kremlinului. Cea mai recentă și spectaculoasă numire – confirmată oficial în iunie 2024 – este cea a Annei Țivileva, nepoata lui Vladimir Putin, plasată în poziția de ministru adjunct al Apărării și, ulterior, secretar de stat în același minister.
Potrivit unei analize recente a serviciului ucrainean de informații militare (GUR), decizia nu este una birocratică, ci de ordin personal și strategic. Putin, susțin autorii raportului, nu mai are încredere în vechea elită administrativă. Familia devine singurul cerc în care președintele Rusiei mai investește încredere.
O rețea de familie cu misiuni precise
Într-un dosar de 21 de pagini consultat de The Times, GUR conturează profilul unei femei care, deși provine din sectorul medical privat, a ajuns să conducă bugetul și aparatul birocratic al unuia dintre cele mai importante ministere din Federația Rusă.
Țivileva ar fi fost trimisă cu o misiune clară: să monitorizeze corupția din minister, să raporteze direct la vârf și să sprijine restructurarea financiară a aparatului militar. Într-un climat în care sancțiunile internaționale au adâncit criza de resurse, iar pierderile din Ucraina devin tot mai greu de acoperit, fidelitatea devine o monedă mai valoroasă decât competența.
„Putin a format grupuri de încredere în structurile de putere, conduse de membri ai familiei. Țivileva coordonează unul dintre ele, iar sarcina ei principală este să limiteze corupția și să identifice rețelele neloiale din Ministerul Apărării”, susține un ofițer ucrainean implicat în redactarea raportului.
O epurare cu miză politică
Numirea nepatei președintelui nu a fost un act izolat. Cu o lună înainte, soțul acesteia, Serghei Țivilev, fusese deja numit ministru al Energiei. Ambii au fost instalați în funcții-cheie în contextul unei epurări masive din aparatul de apărare, în care au fost reținuți sau demiși foști adjuncți ai ministrului Șoigu, dar și responsabili din zona contractelor de stat.
Analiza GUR sugerează că în spatele acestor arestări se află chiar rapoartele transmise de Țivileva către FSB – serviciul succesor al fostului KGB. Acest mecanism de control intern este privit de Kremlin ca un instrument de prevenire a unei noi revolte din interior, cum a fost tentativa lui Evgheni Prigojin din vara lui 2023.
Nepotism strategic și izolare
Pe fondul pierderii unor aliați vechi – fie nemulțumiți de pierderile financiare, fie izolați de sancțiunile internaționale – Putin pare să mizeze tot mai mult pe cercul familial. Conform expertei Emily Ferris, de la Royal United Services Institute, „președintele nu mai are în jur oameni care-i datorează cariera în mod direct. Rămân în jurul lui doar funcționari obedienți sau rude, iar acestea oferă un strat suplimentar de protecție.”
Tot mai des prezentă la întâlnirile oficiale – nouă apariții alături de Putin doar în primele trei săptămâni ale lunii septembrie – Țivileva își construiește un profil politic accelerat. Recent, a fost trimisă la Beijing pentru a negocia sprijin financiar din partea Chinei în vederea acoperirii costurilor uriașe generate de război: soldați, pensii de invaliditate, reabilitarea răniților.
Averi colosale, afaceri netransparente
Raportul ucrainean estimează că familia Țivilev a acumulat, în ultimii ani, o avere de peste 4 miliarde de dolari – provenind din afaceri cu cărbune, proprietăți și active offshore.
Țivileva deține, potrivit datelor GUR, 70% din compania Kolmar Group – un gigant în domeniul extracției de cărbune, evaluat la 2,4 miliarde de dolari. Transferul acțiunilor ar fi fost făcut prin intermediul oligarhului Ghenadi Timcenko, unul dintre oamenii de încredere ai lui Putin.
Tot ea ar controla, prin interpuși, companii chimice din Germania și Spania care continuă să aprovizioneze complexul militar rus, deși sunt în afara regimului de sancțiuni. Țivileva este deja pe listele negre ale SUA, Marii Britanii și Uniunii Europene.
Familia deține, potrivit acelorași surse, peste o duzină de proprietăți în Rusia, aproximativ 30 de vehicule și companii offshore în Panama, Cipru și Elveția.
Puterea ca refugiu de familie
Într-un moment în care Rusia se confruntă cu sancțiuni istorice, o economie în recul și o elită politică din ce în ce mai neliniștită, Putin pare să-și întoarcă fața spre familie. Aceasta devine atât instrument de putere, cât și mecanism de supraviețuire politică.
„Este posibil ca liderul de la Kremlin să simtă intuitiv că se apropie un moment periculos, în care va avea nevoie de oameni extrem de apropiați”, conchide ofițerul ucrainean care a contribuit la redactarea raportului.
Sursa: adevarul.ro