Fără precedent!/Răsturnare de situație în scandalul propagandei oficiale chineze: Ambasadorul Chinei în SUA respinge teoria Partidului Comunist, potrivit căreia americanii au adus coronavirusul în Wuhan

Fără precedent!/Răsturnare de situație în scandalul propagandei oficiale chineze: Ambasadorul Chinei în SUA respinge teoria Partidului Comunist, potrivit căreia americanii au adus coronavirusul în Wuhan

Ambasadorul Chinei în SUA și-a contrazis propriul ministru de Externe și a declarat că se opunere teoriei potrivit căreia coronavirusul a fost creat într-un laborator american și adus în China, transmite  Bloomberg .

Ambasadorul Cui Tiankai a declarat într-un interviu că își menține declarația din 9 februarie, când a spus că răspândirea acestei teorii ar fi ”o nebunie”.

Între timp însă, ministrul de Externe al Chinei și majoritatea ambasadorilor chinezi în Occident au preluat teoria și au răspândit-o prin postări pe canalele oficiale de Twitter sau declarații publice.

”Astfel de speculații nu ajută pe nimeni. Sunt foarte dăunătoare. În cele din urmă vom avea un răspuns legat de originea virusului. Dar asta e treaba oamenilor de știință, nu a diplomaților”, a spus ambasadorul chinez în interviul citat de  Bloomberg .

Oficialii ministerului chinez de Externe au propagat constant în ultimele două săptămâni teoria conform căreia virusul ar fi fost adus în Wuhan de sportivi din echipa armatei SUA, veniți la jocurile militare.

Teoria oficială îmbrățișată de oficialii de partid și de stat din China a fost respinsă categoric de președintele SUA, Donald Trump, care acuză Beijingul că a mințit comunitatea internațională în legătură cu gravitatea epidemiei și a pus în pericol atât cetățenii proprii, cât și întreaga lume.

Context. China, țara de origine a coronavirusului, a lansat o campanie agresivă de manipulare și propagandă în exterior pentru a scăpa de criticile dure ale comunității internaționale față de modul în care Partidul Comunist a gestionat criza, arată publicația franceză La Croix într-o analiză.

Principalele critici aduse Chinei atât de oamenii de știință, cât și de publicul larg țin de mușamalizarea primelor cazuri, reacția extrem de târzie în fața epidemiei și, mai ales, de faptul că au permis ca milioane de turiști și oameni de afaceri chinezi să plece nestingheriți în Europa, SUA și restul lumii, deși mulți dintre ei veneau din zonele grav afectate din China.

”Acum, mașinăria de propagandă chineză s-a activat. La două luni după ce epidemia a atins 90 de țări și a făcut mii de morți, autoritățile chineze vor să șteargă din memoria colectivă, în țară și în străinătate, originea chineză a problemei”, scrie La Croix.

Totul a început cu o intensă campanie diplomatică și mediatică, lansată în urmă cu o săptămână pentru a ascunde originea problemei: faptul că Partidul Comunist și autoritățile de stat au mințit atât publicul intern, cât și cel extern în legătură cu debutul epidemiei. Astfel, deși în China autoritățile știau de la începutul lunii decembrie despre apariția noului virus, primul anunț public a fost făcut pe 20 ianuarie. Sunt aproape două luni în care milioane de cetățeni chinezi au fost liberi să circule atât în țară, cât și în străinătate, mulți dintre ei purtători ai virusului.

Toți ambasadorii chinezi din străinătate au lansat aproape concomitent pe Twitter mesajul propagandei oficiale: ”Chiar dacă virusul s-a dezvoltat în Wuhan, originea a rămas necunoscută. Acum cercetăm originea reală”. Tot diplomații chinezi răspândesc informația că piața de animale din Wuhan nu este la originea epidemiei.

Mai mult, ambasadorul chinez la Tokyo a scris în această săptămână pe Twitter despre un presupus ”coronavirus japonez”.

O nouă linie de comunicare a oficialilor de la Beijing a apărut în ultimele zile, transmite La Croix: ”Lumea trebuie să mulțumească Chinei pentru eforturile și sacrificiile făcute pentru a stăvili răspândirea epidemiei. Suntem gata să furnizăm susținere țărilor străine”.

Mesajele transmise pe cale diplomatică despre presupusa rezolvare a crizei din China au început să fie rostogolite de media controlată de statul chinez, dar și de unii jurnaliști occidentali, transmite La Croix.

Foto: Cui Tiankai, ambasadorul Chinei in SUA (captură Youtube)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”