Farul, câștigătoare a sezonului regulat. Cum arată prima etapă de foc din play-off-ul Superligii

Farul a învins-o pe Rapid, scor 2-1, și a încheiat sezonul regular al SuperLigii pe primul loc, indiferent ce face CFR Cluj în ultima etapă. După meciul cu giuleștenii, s-a conturat deja prima etapă din play-off-ul Superligii.

Hagi l-a învins pe Adrian Mutu și a terminat sezonul regulat pe prima poziție. Foto Sportpictures

Hagi l-a învins pe Adrian Mutu și a terminat sezonul regulat pe prima poziție. Foto Sportpictures

Weekendul următor vor avea două derby-uri de foc: CFR Cluj - Rapid și FCSB – CSU Craiova. Pentru a doua confruntare mai rămâne de stabilit care va fi echipa gazdă. Totul depinde de meciul dintre „roș-albaștri” și Sepsi, programat duminică seară.

Dacă FCSB va pierde disputa cu Sepsi, va încheia sub CSU Craiova, din cauza meciurilor directe mai slabe. Oltenii se vor clasa pe podium și vor juca în prima rundă pe „Ion Oblemenco”, cu formația roș-albastră. Dacă FCSB va obține măcar un egal, atunci va încheia pe 3 și va evolua la București în prima rundă.

Bătălie pentru ultimul loc din play-off

Trupa pregătită de Gică Hagi a încheiat sezonul regulat cu 64 de puncte, pe prima poziție, și va începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu împotriva ocupantei locului 6, singura care a mai rămas de stabilit .

O putem afla chiar în această seară, FCU Craiova putând obține biletele pentru play-off-ul din Superliga dacă se impune pe terenul lui Hermannstadt, iar Sepsi pierde cu FCSB. Dacă nu ies aceste rezultate, locul 6 va fi decis de meciul direct programat joi, în rejucarea partidei Sepsi – FCU Craiova.

Programul primei etape din play-off

Farul - FCU Craiova/Sepsi

CFR Cluj - Rapid

FCSB/CSU Craiova - CSU Craiova/FCSB

Datele etapelor din play-off-ul Superligii

Etapa I: 18 martie

Etapa II: 1 aprilie

Etapa III: 8 aprilie

Etapa IV: 15 aprilie

Etapa V: 22 aprilie

Etapa VI: 29 aprilie

Etapa VII: 6 mai

Etapa VIII: 13 mai

Etapa IX: 20 mai

Etapa X: 27 mai

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

3 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

4 Țara lui Plaha / Cine este personajul care construiește ansamblul imobiliar Satina Park din Craiova, despre care Ministrul Apărării spune că obturează u…

5 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver