Fata de fier: Loredana Toma a făcut ravagii la Europenele de haltere, cucerind trei medalii. Bilanţul României

Campionatele Europene de haltere au debutat, sâmbătă, la Tel Aviv. România are un lot format din nouă sportivi (patru băieţi şi cinci fete) la evenimentul care se va încheia duminică. Până atunci, primii halterofili care au intrat în concurs au avut rezultate remarcabile.

Sâmbătă, la băieţi, la categoria 56 de kilograme, Florin Croitoru a luat aurul la smuls (122 de kilograme) şi la total (259 de kilograme).

Luni seara, Loredana Toma a ridicat numărul medaliilor cucerite de România la cinci. Sportiva născută la Botoşani a câştigat trei medalii de argint la categoria 57 de kilograme:

*La smuls, a ridicat 96 de kilograme.

*La aruncat, a ridicat 115 kilograme, la fel ca şi prima clasată, însă a trebuit să se mulţumească doar cu locul doi, întrucât rusoaica Elena Şadrina cântăreşte 57,26 de kilograme, faţă de 57,42 cât are Toma.

*La total, a avut 211 de kilograme.

„Abonată“ la argint

La doar 18 ani, Loredana Toma are deja cinci medalii la Europene, toate de argint. Ea a dat semne clare că are un viitor strălucit la haltere, de când a cucerit trei medalii de aur la Europenele de tineret şi de junior, începând cu 2011.

Bejenariu, clasări pe patru şi pe cinci

Tot luni seară, la 69 de kilograme masculin, Florin Bejenariu a intrat în concurs. El a obţinut următoarele rezultate:

*Locul 4 la smuls cu 142 de kilograme.

*Locul 5 la aruncat cu 169 de kilograme.

*Locul 5 la total cu 311 de kilograme.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR