FBI a blocat un atac cibernetic al hackerilor militari ruşi

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite a preluat controlul asupra a mii de routere şi dispozitive de firewall ale hackerilor armatei ruse deturnând aceeaşi infrastructură pe care spionii Moscovei o foloseau pentru a comunica cu dispozitivele respective, au anunţat miercuri oficialii americani. Un document declasificat a descris neobişnuita opeaţiune ca fiind o acţiune preventivă de împiedicare a hackerilor ruşi să mobilizeze dispozitivele compromise într-o aşa-numită „botnet”, reţea de calculatoare piratate care pot bombarda alte servere cu trafic ilegal de informaţii. „Din fericire, am reuşit să spargem acest ‘botnet’ înainte de a putea fi folosit”, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland. Botnet-ul vizat era controlat printr-un software rău intenţionat numit Cyclops Blink, pe care agenţiile de apărare cibernetică din SUA şi Marea Britanie l-au atribuit în luna februarie echipei „Sandworm”, una dintre echipele de hackeri a serviciului de informaţii al armatei ruse, care a fost în mod repetat acuzat de atacuri cibernetice. Cyclops Blink, care a fost proiectat să pirateze dispozitive produse de firmele WatchGuard Technologies şi ASUSTeK Computer, livrează servicii ruseşti cu acces la sisteme compromise, oferind posibilitatea de filtrare sau ştergere a datelor de la distanţă, sau chiar transformarea unui dispozitiv astfel încât să atace o terţă parte./mbaciu/avladucu

(REUTERS – 6 aprilie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR