FBI a interogat un oligarh rus asupra unei plăţi către avocatul lui Trump (media americane)

Agenţi ai FBI care anchetează presupusa ingerinţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 au interogat un oligarh rus în legătură cu o plată de câteva sute de mii de dolari către avocatul personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, relatează media americane, citate de AFP şi Reuters.

Este vorba de omul de afaceri Viktor Vekselberg, care conduce compania rusă Renova, a transmis CNN marţi. Acesta figurează pe o listă de şapte oligarhi ruşi apropiaţi ai Kremlinului sancţionaţi la începutul lunii aprilie de Washington, care îi acuză în special că au participat la "atacuri" ale Moscovei asupra "democraţiilor occidentale".

Vărul său, Andrew Intrater, aflat la conducerea filialei americane a Renova (Columbus Nova), a fost de asemenea interogat de poliţia federală americană, a mai relatat CNN.

Plăţile au fost făcute după alegerile din noiembrie 2016 câştigate de Donald Trump. Michael Cohen face obiectul unei anchete federale.

Tot marţi, avocatul actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, Michael Avenatti, a publicat un raport al cabinetului său în care se afirmă că Vekselberg şi vărul său au transferat "circa 500.000 de dolari" către Michael Cohen în opt tranşe.

"În mod inexplicabil, Cohen a acceptat aceste plăţi, în contextul în care era avocatul personal al preşedintelui", mai este scris în raport.

New York Times şi NBC News au relatat la rândul lor că au consultat documente financiare care confirmă afirmaţiile lui Avenatti.

Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, susţine că a primit 130.000 de dolari de la Michael Cohen pentru a păstra tăcerea asupra unei presupuse relaţii sexuale cu Donald Trump din 2006-2007. Această plată a fost făcută printr-un cabinet de consultanţă, Essential Consultants, creat de Michael Cohen.

Mai multe companii au apelat de asemenea la serviciile aceluiaşi cabinet.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR