FBI a percheziționat locuința unei jurnaliste de la The Washington Post. Acțiunea, catalogată drept „neobișnuită și agresivă”

FBI a efectuat miercuri o percheziție la domiciliul din Virginia al jurnalistei Washington Post Hannah Natanson, într-o operațiune pe care publicația a descris‑o drept „extrem de neobișnuită și agresivă”. Acțiunea are legătură cu o investigație privind un contractant guvernamental acuzat că ar fi păstrat ilegal documente clasificate.

Jurnalista Hannah Natanson, ale cărei articole care acoperă subiecte legate de funcționarii federali, a fost implicată în unele dintre cele mai sensibile investigații ale Washington Post din primul an al celui de‑al doilea mandat Trump, potrivit The Guardian ,

Perchezițiile, legate de una dintre investigații

La perchezițiile de sâmbătă, agenții au confiscat mai multe dispozitive, inclusiv telefonul, ceasul inteligent și două laptopuri, unul aparținând redacției. Jurnalistei i s‑a comunicat că nu este vizată de anchetă și că nu este acuzată de nicio faptă penală.

Potrivit Washington Post, mandatul de percheziție ar fi legat de cazul lui Aurelio Perez‑Lugones, administrator de sistem cu acces la informații strict secrete, suspectat că ar fi dus acasă rapoarte clasificate, însă plângerea penală nu îl acuză de divulgarea acestora.

Perchezițiile au avut loc la locuința unei jurnaliste de la The Washington Post. FOTO Media Post

Perchezițiile au avut loc la locuința unei jurnaliste de la The Washington Post. FOTO Media Post

Reacții vehemente din partea presei și a organizațiilor pentru libertatea presei

Marty Baron, fost redactor‑șef al Washington Post, a declarat pentru The Guardian că acțiunea reprezintă „un semn alarmant” al lipsei de limite în relația administrației Trump cu presa independentă.

Procurorul general Pam Bondi a confirmat pe platforma X că percheziția a fost a avut loc la solicitarea „Departamentului de război” , denumirea informală folosită de administrație pentru Departamentul Apărării, susținând că jurnalista ar fi obținut informații clasificate provenite de la un contractant deja arestat.

„Una dintre cele mai intruzive măsuri posibile”

Organizațiile pentru libertatea presei au condamnat în operațiunea.

Bruce D. Brown, de la Reporters’ Committee for Freedom of the Press, a numit percheziția „una dintre cele mai intruzive măsuri posibile”, atrăgând atenția că astfel de acțiuni pun în pericol sursele confidențiale și afectează jurnalismul de interes public.

Jameel Jaffer, directorul Knight First Amendment Institute, a cerut Departamentului de Justiție să explice de ce a considerat că percheziția este necesară și legală, subliniind că astfel de intervenții pot descuraja investigațiile de presă, esențiale pentru democrație.

„Scandalos”

Seth Stern, de la Freedom of the Press Foundation, a catalogat mandatul drept „scandalos”, afirmând că administrația ar putea avea acum acces la comunicări jurnalistice fără legătură cu ancheta.

Tim Richardson, de la Pen America, consideră că acțiunea „amintește de tacticile regimurilor autoritare” și riscă să intimideze sursele și reporterii.

Într‑un articol recent, Jurnalista Hannah Natanson a descris presiunea intensă a muncii sale și numărul mare de surse care i‑au furnizat informații despre schimbările din agențiile federale, potrivit The Guardian.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

2 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

3 REVOLTĂTOR Curtea Supremă ar putea primi 4,5 miliarde de lei în plus pentru salariile magistraților mărite retroactiv chiar de judecătorii Curții Supr…

4 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran

5 Iranul pune în aplicare un plan / „Credeau că nu se va întâmpla nimic?” / „În orice moment, o rachetă ar putea ateriza în mijlocul țării voastre”