FC Porto a câștigat dramatic cu Arsenal 1-0, în optimile Ligii Campionilor

FC Porto a câștigat dramatic cu Arsenal 1-0, în optimile Ligii Campionilor

FC Porto a învins-o dramatic pe Arsenal, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe stadionul „Dragao”, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, scrie Agerpres.

FC Porto FOTO: Facebook/FCPorto

Brazilianul Galeno a adus golul victoriei, în ultimele secunde ale meciului (90+4), cu un şut la colţul lung al porţii lui Raya, după o minge pierdută de londonezi la mijlocul terenului.

Galeno ratase cele mai mari ocazii ale confruntării, în prima repriză (21): mai întâi a trimis în bară, iar apoi a reluat pe lângă poartă din poziţie ideală.

Porto au mai avut o situaţie notabilă, tot în prima repriză, prin Nico Gonzalez (38), dar acesta a fost imprecis.

Cea mai bună ocazie a celor de la Arsenal i-a aparţinut lui Saliba (35), care nu a nimerit poarta cu o lovitură de cap.

În cea mai mare parte a timpului jocul s-a desfăşurat între cele două careuri, niciuna dintre echipe nereuşind să domine sau să aibă ocazii clare. Arsenal venea după ce marcase 21 de goluri în precedentele cinci partide.

Fundaşul portughez de origine braziliană Pepe (40 ani) a ajuns, cu acest prilej, la 119 meciuri jucate în the UEFA Champions League. Jucătorii din primul „unsprezece” al lui Arsenal aveau doar 104 prezenţe în Champions League.

Manşa secundă va avea loc la Londra, în data de 12 martie.

Arsenal nu a mai ajuns în sferturile de finală ale competiţiei din 2010.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat