FC Voluntari - FCSB 1-2. Dubla lui Edjouma îi readuce pe "roș-albaștri" pe podium, la doar 5 puncte de lider

FC Voluntari - FCSB 1-2. Dubla lui Edjouma îi readuce pe "roș-albaștri" pe podium, la doar 5 puncte de lider

FCSB a avut parte de o etapă perfectă în care a învins la Voluntari și celelalte contra-candidate la titlu nu au reușit să obțină nicio victorie. Astfel, "roș-albaștri" revin pe podium, la doar 5 puncte de liderul Farul Constanța.

FOTO Sport.ro

FOTO Sport.ro

Elevii lui Leo Strizu s-au impus în deplasarea de la FC Voluntari, scor 1-2. A fost o partidă cu final plin de emoții pentru oaspeți după ce FC Voluntari a redus din diferență cu un gol spectaculos.

În etapa cu numărul 25 a Ligii 1, FCSB a făcut deplasarea pe stadionul Anghel Iordănescu, din Voluntari. De la vicecampioană a lipsit Octavian Popescu și Joyskim Dawa.

Malcom Edjouma este de neoprit la FCSB. Francezul a fost din nou decisiv, cu o dublă care le-a adus puncte importante "roș-albaștrilor" în lupta la titlu. În minutul 45 Edjouma a profitat de o centrare de la Darius Olaru și a împins balonul în poartă din doar câțiva metri.

În repriza secundă, FCSB a preluat din nou conducerea jocului ratând mai multe ocazii importante prin Florinel Coman. În minutul 79, Malcom Edjouma marchează din nou după o bâlbâială în careu a fundașilor adverși care au respins mingea direct la francez.

Cu doar câteva minute înainte de fluierul final, Lopes a marcat un gol spectaculos de la marginea careului. Astfel, jucătorii oaspeților au tremurat în prelungiri pentru cele 3 puncte, Voluntari având câteva ocazii importante de a restabili egalitatea.

FCSB profită de înfrângerea celor de la CFR Cluj și Rapid, dar și de remiza Farului Constanța la Argeș și se apropie la doar 5 puncte de lider. De cealaltă parte, FC Voluntari continuă seria negativă bifând a patra înfrângere consecutivă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...

3 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului

4 Onestitate marca USR...

5 VIDEO A devenit doar o chestiune de moment până când Alexandra Stan va umbla goală pe stradă?