FCSB a depus plângere la Comisia de Disciplină a FRF contra echipei CS Universitatea Craiova

FCSB a depus plângere la Comisia de Disciplină a FRF contra echipei CS Universitatea Craiova

FCSB a depus marți o plângere împotriva echipei CS Universitatea Craiova la Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal (FRF), pentru ''nerespectarea prevederilor Statutului și Regulamentelor LPF și FRF''.

FCSB acuză clubul din Bănie că în meciul cu FC Viitorul, din 7 mai, din etapa 9-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal, a încălcat principiile ''integrității și sportivității competiției'' prin folosirea a de ''jucători tineri, neexperimentați, ca titulari, jucători care nu au mai fost folosiți în meciurile anterioare din acest sezon competițional, unii dintre ei nici măcar din postura de rezerve. (Exemplu: Vlad — cel de-al treilea portar în lotul echipei și nefiind folosit niciodată titular; R. Petre — niciodată titular, Bîrzan — niciodată titular, A. Popescu — niciodată titular)''.

''Aceste fapte au fost premeditate de către reprezentanții clubului care, chiar anterior meciului în cauză, au ieșit în media și au făcut afirmații cu privire la dezinteresul față de competiție și câștigătorul acesteia'', se mai arată în plângerea clubului FCSB.

FCSB acuză încălcarea dispozițiilor art 6 alin 2 lit a din Statutul FRF care prevede că ''în activitatea lor, FRF, LPF , membrii afiliați, jucătorii, oficialii și membrii comisiilor FRF sunt obligați: a) să respecte principiile loialității, integrității și sportivității ca o expresie a spiritului de fair-play''.

Clubul bucureștean consideră că au fost încălcate și mai multe prevederi din Regulamentul disciplinar al FRF, articolul 3 (Principii de conduită
Fotbalul românesc are la bază principiile: legalității, integrității, solidarității, loialității și fair-play-ului) și articolul 4 (Persoane — 1. Următoarele persoane se află sub incidența acestui regulament: a) membrii afiliați la FRF și oficialii acestora, precum și oficialii LPF; 2. Persoanele menționate la alin. 1 sunt obligate, în orice moment, să recunoască principiile de baza ale fotbalului românesc, statutele și regulamentele FIFA/UEFA/FRF, precum și Legile Jocului emise de IFAB).

FCSB afirmă că a existat și o încălcare a Statutului FRF care are următoarele prevederi la Art 18 din Statut FRF lit a), c), h) și i), referitoare la faptul că membrii afiliați la FRF au obligații să respecte statutul, regulamentele, directivele și deciziile FIFA, UEFA și FRF în orice moment și să se asigure că acestea sunt, de asemenea, respectate de membrii lor, să respecte principiile de fair-play și integritate a competițiilor sportive, să se abțină de la orice acțiune contrară intereselor FRF și să respecte toate celelalte obligații ce reies din statutul și din regulamentele FIFA, UEFA și FRF.

FCSB menționează că încălcarea obligațiilor prevăzute de Statut duce la sancțiuni, precum avertisment, suspendarea sau excluderea membrilor afiliați pentru încălcarea obligațiilor, iar competența aparține Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, la sesizarea Direcției Licențiere.

''Apreciem că aveți obligația ca în temeiul art. 107 pct 4 din RD să analizați prezenta plângere și să adoptați toate sancțiunile ce se impun, inclusiv măsura excluderii din competiție pentru faptele arătate mai sus și care sunt prevăzute la art. 31 în RD'', concluzionează plângerea semnată de președintele Fotbal Club FCSB, Valeriu Argăseală.

FC Viitorul a câștigat meciul cu CSU Craiova cu scorul de 1-0 și are prima șansă la câștigarea titlului de campioană, sâmbătă, când vor avea loc ultimele meciuri din play-off. În acest meci, antrenorul Gheorghe Mulțescu a început cu mai mulți jucători care nu sunt titulari de drept, precum fundașul Bogdan Bucurică și tinerii Andrei Vlad, Robert Petre și Alexandru Popescu, iar după 20 de minute Radu Bîrzan a intrat în locul lui Bucurică (accidentat). Un alt tânăr fotbalist, Vladimir Screciu, a fost integralist, iar Andrei Ivan a intrat la pauză.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”