FCSB, calificare dramatică în grupele Conference League. Victorie cu 3-1 pe terenul lui Viking, gol în minutul 90+3! VIDEO

FCSB a câștigat dramatic cu 3-1 la Stavanger, în fața a 15.000 de spectatori, și a întors rezultatul din tur. Bucureștenii s-au calificat după 5 ani în grupele unei competiții europene. Ultima oară o făcuseră în 2017, când același Dică își ducea echipa în grupele Europa League.

Cordea

Andrei Cordea a punctat exact când FCSB avea cea mai mare nevoie

FCSB a început perfect meciul cu Viking Stavanger, punctând în minutul 3 prin Edjouma și anulând repede avantajul luat de gazde în meciul tur. Francezul a reluat în plasă o centrare a lui Cordea. Însă ”roș-albaștrii” nu au învățat nimic din partida de la București și le-au permis norvegienilor să egaleze: portarul Târnovanu și fundașul Tamm au bâlbâit o minge, Karlsbakk a fost faultat și arbitrul a dictat penalty. Tripic a transformat sigur (min 26) și s-a intrat la cabine cu 1-1.

Dică a schimbat sistemul la pauză și rezultate s-au văzut repede: Cordea a șutat spre poarta gazdelor și, cu ajutorul portarului advers, care a scăpat mingea printre picioare, FCSB a intrat din nou în avantaj: 2-1 (min 53), întorcând scorul din tur. 3-3 la general și cine puncta reușea și calificarea în grupe. Miza e imensă pentru ambele formații: aproape 3 milioane de euro primite din partea UEFA.

Românii au avut șansa golului în minutele 70 și 72, prin Miculescu și Octavian Popescu, iar norvegienii au fost aproape să dea lovitura în minutul 90, dar Târnovanu a scos excepțional.

Când nimeni nu se mai aștepta, Coman a avut o zvâcnire, a fost faultat în careu și FCSB a obținut penalty-ul izbăvitor. Radunovic și-a ținut nervii și a transformat (90+3), trimițând echipa bucureșteană după 5 ani în grupele unei competiții europene.

Viking Stavanger - FCSB 1-3 (în tur, 2-1)

FCSB își va afla adversarele din grupele Conference League vineri, 26 august. Tragerea la sorți va avea loc la Monaco, de la ora 14.30.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker