Fed Cup: Irina Begu - Sunt bucuroasă şi cred că am făcut un meci foarte bun

Fed Cup: Irina Begu - Sunt bucuroasă şi cred că am făcut un meci foarte bun

Irina Begu şi-a dorit cu ardoare să răsplătească încrederea acordată de căpitanul nejucător Florin Segărceanu, care a preferat-o în schimbul Soranei Cîrstea, şi a reuşit o prestaţie excelentă care i-a adus o victorie clară, cu 6-4, 6-1, în faţa elveţiencei Timea Bacsinzky, în timp ce România s-a distanţat la 2-0 după partidele disputate sâmbătă în barajul de promovare în Grupa Mondială a Fed Cup de la Cluj Napoca.

''Mă bucur, conducem cu 2-0. A fost un meci greu din punct de vedere emoţional, cu oarecare presiune în plus, pentru că dl Segărceanu m-a ales pe mine şi îmi doream foarte mult să câştig acest meci. Dar per total sunt bucuroasă şi cred că am făcut un meci foarte bun. Am intrat pe teren să-mi fac jocul. Am avut o tactică bine stabilită, cel mai important era ca eu să fiu liniştită, să variez cât mai mult, dar în acelaşi timp să mă mişc cât mai bine în teren. Practic m-am concentrat pe ceea ce aveam de făcut pe teren. Din punct de vedere emoţional a fost foarte greu, cu momentul de început, cu deschiderea, este un moment special şi diferit faţă de turneele la care participăm. Este o încărcătură emoţională , publicul de fiecare dată ne-a susţinut şi a fost alături de noi'', a declarat Begu (48 WTA).

Begu a câştigat ultimele trei meciuri din cele 4 confruntări cu Bacsinzky, la Acapulco în 2012, la Estoril în 2014 şi acum la Cluj Napoca, dar elveţianca rămâne o jucătoare care oricând poate performa pe zgură: ''La un moment dat, în urmă cu câţiva ani simţeam că suntem joc pe joc, amândouă aveam reverul foarte bun şi încercam să variăm cât mai mult jocul. Între timp, ea a intrat în primele 10, a avut rezultate extraordinare pe zgură şi bineînţeles aveam emoţii foarte mari, îmi doream să câştig şi ştiam că este o jucătoare periculoasă''.

Bacsinzky s-a accidentat anul trecut la încheietura mâinii drepte şi refacerea a durat mai mult decât s-a preconizat. Elveţianca s-a retras de la Australian Open 2018 şi în acest an a jucat doar trei meciuri, toate pierdute, înainte de Fed Cup.

Irina Begu a vrut să clarifice situaţia cu Sorana Cîrstea şi susţine că nu există animozităţi între cele două jucătoare: ''Cred că mai multă presiune şi discuţii aţi făcut voi, cei din presă. Pentru mine lucrurile au fost foarte clare. Dl Segărceanu a hotărât ca eu să joc, din punct de vedere tactic aşa a considerat, că am un joc mai variat, că pot să ţin mingea mai mult în teren şi astea au fost argumentele. Repet între noi nu a fost o ceartă sau altceva. Cred că a fost o discuţie constructivă, cred că e normal ca ea să se fi supărat, aşa cum a spus la conferinţa de presă. Dar dacă ţin bine minte, când am jucat cu Belgia, eu eram nr. 1 şi Monica Niculescu a intrat în locul meu. Nu am declarat niciodată că sunt supărată, astea au fost decizia echipei şi atât. Sunt acolo să joc şi nu a existat niciun moment de supărare''.

Dacă Simona Halep va câştiga prima partidă de simplu de duminică, cu Timea Bacsinzky, partida a patra de simplu nu se va mai juca şi se v
a disputa doar partida de dublu.

''Cred că cea mai grea zi este prima şi în a doua zi te simţi mult mai bine şi mai relaxat. Din punct de vedere personal, Simona se va fi simţi mult mai bine, va fi mult mai relaxată şi meciul ar putea fi mai uşor din acest punct de vedere. Însă Timea Bacsinzsky este o jucătoare foarte bună, se simte foarte bine pe această şi oricând poate juca la un nivel foarte înalt. Chiar dacă azi am câştigat ambele meciuri şi conducem cu 2-0, important e ca mâine să mai câştigăm un punct'', a adăugat Irina Begu.AGERPRES/(editor Teodor Ciobanu, editor online: Daniela Juncu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...