Fed Cup: Simona Halep aduce primul punct României în meciul cu Marea Britanie

Fed Cup: Simona Halep aduce primul punct României în meciul cu Marea Britanie

Simona Halep a învins-o pe Heather Watson cu 6-4, 6-1, sâmbătă, la Tenis Club IDU din Mamaia, în primul meci al întâlnirii dintre echipele de tenis ale României și Marii Britanii din barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup.

Halep (25 ani, 5 WTA), care s-a impus în 69 de minute, a câștigase și cele trei meciuri anterioare cu Watson (24 ani, 113 WTA), în 2013, în primul tur la US Open, cu 4-6, 6-4, 6-2, în 2014, în turul al doilea la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, și anul trecut la Miami, în optimi, cu 6-3, 6-4.

Pe o vreme rece, cu vânt, Simona a început cu break la Mamaia, recuperat apoi de Watson, care a trecut în avantaj. Britanica a condus cu 3-2 și 4-3, dar Halep a egalat de fiecare dată, reușind un break spectaculos la zero, într-un moment decisiv al meciului, iar apoi a încheiat setul cu 6-4, în 44 de minute.

Setul secund a fost controlat clar de Halep, care după ce a cedat primul ghem le-a câștigat pe următoarele șase, încheind conturile în 25 de minute (6-1).

Halep a avut 16 winners, față de 10 ai adversarei, dar diferența a fost mult mai mare la erorile neforțate, 19 la 32.

În al doilea meci de simplu al confruntării se vor întâlni Sorana Cîrstea (27 ani, 62 WTA) și Johanna Konta (25 ani, 7 WTA), la primul lor meci direct. Din cauza unei probleme medicale, o contractura musculară, Irina Camelia Begu nu poate juca meciul de simplu de sâmbătă cu Johanna Konta, fiind înlocuită de Sorana Cîrstea.

România țintește menținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câștigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câștigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în fața Letoniei, Turciei și Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în fața Croației.

România și Marea Britanie au jucat de cinci ori în Cupa Federației, tricolorele câștigând de patru ori. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale. În 1999, România câștiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale. În 2004, Marea Britanie câștiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa. Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu și Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în fața perechii Jocelyn Rae/Heather Watson.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Marele fâs / „Celebra avocată” adusă de frații Tate din America a înfrânt

2 VIDEO Priviți ce făceau soldații ucraineni cu 8 luni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina

3 Dezvăluiri de ultimă oră! / „Pâmânt în schimbul păcii” / Șeful CIA a negociat în secret pacea cu Ucraina și Rusia, luna trecută

4 VIDEO Ce o fi căutat liderul PSD Ciolacu la ăsta acasă?

5 Interlopul Nuțu Cămătaru și-a făcut bancă acasă și dă bani împrumut