Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului depune plângere penală în cazul ursului împușcat în Sibiu

Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului depune plângere penală în cazul ursului împușcat în Sibiu

Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) depune, miercuri, la Parchetul General, o plângere penală împotriva celor responsabili de împușcarea ursului care a coborât în orașul Sibiu, a declarat, pentru AGERPRES, președintele fondator al Federației, fostul senator Marius Marinescu.

"Depunem azi plângere penală pentru că aici avem abuz în serviciu, vânătorul acela nu a avut aprobarea Agenției de Mediu, vorbim de cruzimi față de animale și de ucidere cu intenție, sancționată cu închisoare până la trei ani, dar și de folosirea ilegală a armelor și a muniției într-o localitate. În plus, purtătorul de cuvânt al Poliției a spus că ursulețul ăla nu a pus viața nimănui în pericol, dar pe de altă parte au spus că pușca cu tranchilizant nu a avut efect. Istoria s-a repetat acum fiindcă în 2011, tot la Sibiu, a scăpat din neglijența îngrijitorului un tigru, care a fost împușcat fiindcă, tot la fel, ar fi fost o singură pușcă și nu a funcționat tranchilizarea. (...) Iertați-mă, dar de atunci nu și-au cumpărat o pușcă cu tranchilizant? Mi se pare de o gravitate extraordinară", a afirmat acesta.

Marius Marinescu a subliniat faptul că, deși instituțiile responsabile s-au autosesizat cu privire la cazul ursului împușcat în Sibiu, nu renunță la demersul său "ca să nu se mușamalizeze lucrurile".

"Țineți cont, s-a împușcat un animal nevinovat. În mod sigur, ursulețul ăla se dusese după mâncare fiindcă, posibil, mama lui fusese omorâtă de braconieri sau de vânători și uite ce s-a întâmplat — a fost împușcat. Lucrurile astea se întâmplă fiindcă le-a fost distrus arealul. În România s-au defrișat peste un milion de hectare de pădure și în loc ca acești urși să fie relocați în altă parte, în Maramureș, Caraș-Severin, îi omoară. În urmă cu câțiva ani am luat legătura cu iubitorii de animale din mai multe țări — Slovenia, Austria, Franța, Germania, Elveția și până la Marea Mediterană — și îmi spuneau că nu mai sunt urși și că ar fi interesați să reintroducă urși în pădurile lor. Ai noștri, în loc să prindă urșii așa-ziși 'gunoieri' și să îi vândă în țările astea unde ar obține 20.000 — 40.000 de euro pe exemplar, ei preferă să ceară cote de derogare și să îi împuște", a spus fostul senator.

Miercuri dimineață, polițiștii, jandarmii, pompierii și angajați de la Zoo au împânzit unul dintre principalele bulevarde ale Sibiului, în încercarea de a găsi un urs care ar fi coborât în oraș.
Ursul care s-a plimbat câteva ore prin oraș, chiar și prin Piața Mare din centrul istoric, a fost împușcat pentru că tranchilizantele nu au avut efect, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, prefectul Cristian Roman.

"S-a încercat cu tranchilizante să se oprească ursul, dar nu s-a reușit. La un moment dat, ursul a intrat în curte la fabrica de mobilă, unde erau 50 de oameni, care erau în pericol. Tranchilizantul își face efectul în funcție de cum prinzi animalul, cât de adânc intră, câți ani are animalul. Tranchilizantul, din ce mi s-a explicat, putea să-și facă efectul și după 30 de minute. E posibil, în alergare, ursul să fi pierdut acul de la tranchilizant", a răspuns prefectul la întrebarea dacă nu a existat altă soluție decât uciderea ursului.

AGERPRES/(A — autor: Cătălina Barbu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...