Federaţia SANITAS va organiza manifestaţii publice în faţa Guvernului în zilele de marţi, începând din 3 noiembrie

Federaţia SANITAS va organiza manifestaţii publice în faţa Guvernului în zilele de marţi, începând din 3 noiembrie

Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, în condiţiile în care membrii sindicatului sunt nemulţumiţi şi solicită luarea unor măsuri concrete, "materializate în acordarea tuturor drepturilor legale".

"Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS întrunit astăzi, 29 octombrie 2020, în şedinţă extraordinară, cu participarea preşedinţilor organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanţilor SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoţit de dna Raluca Turcan - viceprim-ministru, dl Nelu Tătaru - ministrul Sănătăţii, dl Florin Cîţu - ministrul Finanţelor Publice. Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, luând în considerare angajamentele şi promisiunile de soluţionare a revendicărilor Federaţiei SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea din 12 octombrie a.c., ţinând cont de faptul că, pentru o parte din măsurile ce urmau a fi luate, autorităţile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar", se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Totodată, reprezentanţii Federaţiei SANITAS precizează că "au trecut deja mai bine de două săptămâni în care niciunul din ministerele de resort sau instituţiile abilitate să soluţioneze revendicările SANITAS nu a înţeles să prezinte cel puţin un plan pe termen scurt pentru dezamorsarea situaţiei deosebit de tensionate din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială". Pe de altă parte, "starea de nemulţumire persistă în rândul membrilor noştri de sindicat din sistemele pe care le reprezentăm, aceştia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale". AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Cică Stroe „chiloțarul” s-ar da la vitrega lui Vela

2 Tudose, umilit de primarii PSD, la Iași!

3 „Ești o curvă, mi-ai furat bărbatul! Știu că acum este la tine și v-o trageți” / Caz stupefiant în Capitală. Soț…

4 Păduchele din frunte / Ghiță, în coasta președintelui Vucic la înmormântarea patriarhului Serbiei

5 VIDEO Așa se întâmplă, cineva cu cap din partid ar trebui să-i ceară iertare acestui om! / Investigație Recorder…