Fenomen straniu în SUA

În ultima vreme asistăm la o explozie de decese sub 65 de ani. Oameni care cad pur și simplu din picioare și nu mai pot fi salvați, despre care aflăm apoi că „li s-a făcut rău brusc”. Oameni sănătoși, tineri, sportivi, care mor secerați. Dar Covid nu are nicio legătură, se spune într-un material publicat pe blogul jurnalistului Nicola Porro, nicolaporro.it , scrie Gazeta Românească din Italia .

O confirmare a acestui fenomen a venit de la o mare companie de asigurări din SUA.Datele companiei de asigurări din Statele Unite vine vestea că CEO-ul companiei de asigurări OneAmerica, Scott Davidson, a spus că actualele rate ale mortalității sunt „cele mai mari văzute vreodată în istoria acestui sector, și nu numai la OneAmerica”: au crescut acum cu 40 % față de nivelurile pre-pandemice în rândul persoanelor de vârstă activă.Davidson a adăugat că nu vârstnicii mor, ci „în principal persoane în vârstă de muncă, între 18 și 64 de ani”.

„Doar pentru a vă face o idee cât de grav este aceasta – a spus el – o catastrofă de trei sigma , adică una dintre cele care au loc o dată la 200 de ani, ar presupune o creștere de 10% față de valoarea pre-pandemie, deci 40% este o valoare fără precedent.”

Cu alte cuvinte, în Statele Unite în această perioadă există o mortalitate excepțională: ceva o provoacă și CEO-ul Davidson nu face nicio ipoteză. Cauza decesului este de puțin interes pentru companiile de asigurări de viață: ceea ce contează este că asiguratul a decedat și apoi estimările de mortalitate pentru a ajusta costul primelor.

Davidson a spus, totuși, că în majoritatea cererilor de despăgubire pentru moarte, decesul nu este clasificat drept „Covid”. „Certificatul lor de deces nu spune Covid în majoritatea cazurilor, dar decesele au crescut în număr enorm.”


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate