Fifor despre cazul de la Caracal: Poliţiştii nu au ştiut să lucreze pe speţa aceasta

Bucureşti, 30 iul /Agerpres/ - Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat marţi că în cazul de la Caracal poliţiştii nu au ştiut să lucreze, nu au fost pregătiţi pentru un astfel de caz şi a existat un şir de erori care a dus la această situaţie dramatică.

"Poliţiştii nu au ştiut să lucreze pe speţa asta. Asta este opinia mea, nu vreau să acuz deocamdată pe nimeni, este evident că nu au fost pregătiţi pentru un astfel de caz. Este un şir de erori, un şir de erori teribil care a dus la o astfel de dramă. Aşa cum spuneaţi, de la imposibilitatea în 2019 din partea STS să localizeze precis apelul, este inimaginabil după sumele uriaşe de bani alocate STS de-a lungul timpului, pe proceduri, pe tot soiul de explicaţii. Cred că la momentul acesta chiar nu mai contează ce explicaţii ni se dau, pe licitaţii care nu s-au finalizat, pe programe care nu s-au finalizat, sume uriaşe alocate. Este evident că pe de o parte nu s-a putut localiza, pe partea cealaltă avem un procuror care a luat decizii greşite şi care la rândul său este investigat. Avem poliţiştii pe care îi vedem în dialog cu un copil care a acţionat corect, un copil care nu şi-a sunat părintele, un copil care a sunat la 112, aşa cum ştia că trebuie să facă într-o astfel de situaţie disperată şi cu toate acestea reacţia poliţiştilor nu a reuşit să fie cea care trebuia, în speţă aceea de a identifica acest copil, de a activa, pentru că înţeleg că sunt proceduri în astfel de situaţii atunci când avem de-a face cu un copil, într-o situaţie de genul acesta există proceduri de activare. Caracalul e un oraş mic", a spus Fifor, la Antena 3.

Întrebat ce măsuri va lua ca ministru interimar de Interne, Fifor a precizat că vor continua investigaţiile în acest caz şi se vor oferi informaţii oamenilor în timp util cu tot ce se face.

"E vorba de prevenţie aici, e necesar să ne întoarcem la prevenţie, astfel de lucruri trebuie prevenite şi abia după aceea intervenit. Eu o asigur pe doamna Săftoiu că toţi cei vinovaţi vor plăti, că nimeni nu încearcă să ascundă absolut nimic în această speţă şi vă asigur cu toată responsabilitatea că cei care au greşit vor plăti, indiferent cine sunt ei. Nu ne vom lăsa. În ceea ce mă priveşte, am declarat un război total acestor reţele de criminalitate şi acestor mafioţi, nimeni nu scapă din cei care au greşit. Pe de altă parte, mergem în fiecare inspectorat judeţean, mergem şi facem analize, pentru că lucrurile acestea trebuie făcute şi trebuie văzut unde şi ce anume nu funcţionează şi corectăm cât se poate de repede", a afirmat ministrul interimar al Afacerilor Interne. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția