Fifor: Vom debloca în jur de 6.400 de posturi în Armata Română

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a anunţat vineri, la Bistriţa, că vor fi deblocate aproximativ 6.400 de posturi în Armata Română, în baza unui memorandum aprobat săptămâna trecută în Guvern.

"Săptămâna trecută am reuşit să aprobăm în Guvern memorandumul pentru a debloca în jur de 6.400 posturi în Armata Română. Este vorba de încadrări pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare. Sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari, şi ofiţeri. Sunt 400 de posturi de medici pe care dorim să îi încadrăm, în jur de 50 de psihologi pe care dorim să îi încadrăm în Armata Română. Încercăm într-un termen zic eu relativ scurt să putem încadra aceste funcţii, astfel încât să acoperim un gol destul de mare, lăsat de plecarea anul trecut, în vară, a în jur de 8.000 de oameni din Armata Română", a spus ministrul.

El a menţionat că luni se va face o analiză la nivelul ministerului în privinţa necesităţilor de personal pe fiecare structură şi că speră ca, prin această măsură, să fie atraşi cât mai mulţi tineri spre cariera militară.

Întrebat despre cei care au părăsit sistemul militar anul trecut, ministrul Mihai Fifor a spus că şi-ar fi dorit ca aceştia să nu plece şi că retribuţia nu ar trebui să primeze pentru militarul român.

"A fost legislaţie, au putut opta pentru plecare. Cine a dorit să facă această opţiune, a făcut-o şi a plecat, nu pot eu explica de ce au luat această decizie. Eu, sincer să fiu, mi-aş fi dorit să nu plece foarte mulţi. Consider că n-ar trebui pentru militarul român totul să se rezume la retribuţie şi nici nu cred că se întâmplă aşa. Cred că marea masă a militarilor români, dacă nu chiar toţi, simt altfel lucrurile decât doar salarial. (...) Vestea bună este că salariile au crescut în Armata Română în medie cu 3,6%", a precizat Fifor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR