Filipine: Fostul preşedinte Benigno Aquino a decedat

Filipine: Fostul preşedinte Benigno Aquino a decedat

Fostul preşedinte filipinez Benigno Aquino, un celibatar şi catolic practicant în vârstă de 61 de ani, a decedat joi, au anunţat Ministerul de Externe şi mai mulţi oficiali, citaţi de France Presse, Reuters şi DPA.

"Noynoy" Aquino, care a fost şef al arhipelagului din 2010 până în 2016, era fiul fostei preşedinte Corazon Aquino şi al soţului ei Benigno "Ninoy" Aquino, asasinat la întoarcerea sa din exil.

Ambii sunt veneraţi pentru că au contribuit la restabilirea democraţiei în Filipine în anii 1980 după dictatura lui Ferdinand Marcos.

Aquino, al 15-lea preşedinte al Filipinelor, a murit de insuficienţă cardiacă după ce a fost transportat de urgenţă la un spital din Manila în cursul dimineţii, a relatat ziarul Manila Bulletin, citând un membru al familiei nenominalizat.

Fostul preşedinte făcea dializă de trei ori pe săptămână şi avea cancer pulmonar în stadiul 4, potrivit presei locale.

Ministrul de externe Teodoro Locsin şi-a exprimat pe Twitter "mâhnirea pentru moartea unui om devotat".

El l-a salutat ca pe un bărbat "curajos, rănit într-un atac armat", care "a condus ţara noastră cu o răceală deconcertantă (...), numai pentru că îşi ascundea atât de bine sentimentele încât se credea că nu le are".

Aquino a fost rănit în 1987, într-o tentativă de puci împotriva administraţiei conduse de mama sa.

Judecătorul Curţii Supreme Marvic Leonen, fost consilier pentru pace al lui Aquino, şi-a exprimat "tristeţea profundă".

În timpul mandatului său, Aquino, urmat de actualul preşedinte Rodrigo Duterte, a condus un program anticorupţie şi a introdus reforme economice importante.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…