Finlanda a confiscat mărfuri cu capacitate militară la frontiera cu Rusia

Finlanda a confiscat mărfuri cu capacitate militară la frontiera cu Rusia

Confiscările au loc în contextul în care Finlanda cercetează posibilele restricţii în acordarea de vize cetăţenilor ruşi pe fondul invaziei pe care Rusia a declanşat-o în Ucraina şi al sancţiunilor occidentale care au urmat.

Circa 100 de astfel de cazuri au fost descoperite în cadrul celor peste 2.500 de controale vamale realizate între 22 şi 27 iulie, a semnalat autoritatea vamală. Potrivit administraţiei vamale, aproximativ 20 din aceste cazuri sunt „în curs de examinare preliminară”.

Aceste controale au permis descoperirea diferitelor produse de lux vizate de sancţiunile europene, precum şi a unor bunuri care pot avea un uz militar, „cum ar fi instrumentele folosite în traficul maritim”, menţionează autoritatea vamală finlandeză.

„Sunt de asemenea drone, precum şi obiecte despre care nu putem comenta deocamdată”, a afirmat pentru AFP Mikko Grönberg, directorul departamentului pentru control vamal.

Numărul în creştere de turişti ruşi în Finlanda a provocat nemulţumire în această ţară nordică, unde mulţi sunt de părere că turismul ar trebui restricţionat din pricina războiului din Ucraina.

De asemenea, numărul turiştilor ruşi care vizitează Finlanda a crescut, după ce Rusia a ridicat, la 15 iulie, restricţiile de călătorie impuse împotriva pandemiei de COVID-19.

În aceeaşi ordine de idei, în luna iulie au fost înregistrate peste 185.000 de intrări, faţă de 125.000 în luna iunie.

Partidul conservator de opoziţie din Finlanda a propus în urmă cu o săptămână suspendarea eliberării de noi vize turistice pentru cetăţenii ruşi.

Preşedintele finlandez Sauli Niinistö are de gând să abordeze acest subiect cu guvernul său, joi, în situaţia în care propunerea se bucură de sprijinul parlamentarilor.

„Personal cred că restricţiile ar trebui înăsprite”, a afirmat pentru AFP social-democratul Aki Linden, care o înlocuieşte pe şefa executivului Sanna Marin în perioada vacanţei acesteia.

Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat în urmă cu o săptămână că Rusia „ar reacţiona extrem de negativ”, dacă Finlanda decide să restricţioneze eliberarea vizelor pentru cetăţenii ruşi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară